Editura Evenimentul si Capital

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului schimbă legea adopției. Vezi ce modificări sunt propuse în noul proiect

Autor: | | 0 Comentarii | 589 Vizualizari

ANPDCA a elaborat un proiect de lege care să modifice legea 273 din 2004 privind procedura adopției.

ANPDCA intenţionează să simplifice  procedura de adopţie şi să ofere soluţii legislative care să asigure o mai bună funcţionare a actualului sistem de adopţii, se arată într-un comunicat al instituției.

La ora actuală, în baza procedurilor stabilite de legea în vigoare, un copil declarat adoptabil ajunge într-o familie de adopţie după o perioadă îndelungată.

Cele mai importante modificări cuprinse în proiectul de lege sunt:

  • Reducerea de la 1 an la 6 luni a perioadei în care trebuie să fie căutate  rudele copilului care vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia. În situaţia în care rudele nu sunt găsite în acest interval, poate fi începută procedura de declarare a adoptabilităţii copilului;
  • Prelungirea valabilităţii atestatului pentru adopție necesar viitorilor părinți, de la 1 an la 2 ani;
  • Eliminarea etapei de pregătire pentru persoanele cărora le-a expirat atestatul şi solicită obţinerea unui nou atestat;
  • Stabilirea compatibilității copilului cu adoptatorii la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi nu la nivelul ANPDCA, în scopul de a  eficientiza procesul de identificare a celei mai potrivite familii pentru copilul adoptabil;
  • Eliminarea termenului de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Copilul va păstra acest statut până la încuviințarea adopției sau până la împlinirea vârstei de 14 ani, când îşi va exprima opinia cu privire la această posibilitate;
  • Introducerea unor termene pentru procedurile derulate în faţa instanţelor judecătoreşti pentru toate cele 3 etape ale procesului de adopţie, respectiv: declararea adoptabilității, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției;
  • Introducerea concediului de acomodare acordat familiei adoptatoare şi a plăţii unei indemnizaţii. Concediul va avea o durată de maximum 90 zile;
  • Introducerea obligativităţii angajatorilor persoanelor care doresc să adopte de a acorda timp liber pentru efectuarea evaluărilor necesare pentru obţinerea atestatului şi participarea la întâlnirile cu copilul. Timpul liber poate fi acordat în limita a 40 ore/an, fără afectarea drepturilor salariale.

“Prin actualele modificări aduse legii, ne dorim să flexibilizăm procesul de adopţie. Vreau să le mulțumesc reprezentanţilor direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, dar şi organizaţiilor neguvernamentale pentru implicarea lor în procesul de elaborare a acestui proiect. Documentul reflectă credința noastră că vom putea oferi oricărui copil care nu are o familie o şansă mai bună de a avea parte de dragostea unor părinţi”, a declarat doamna Gabriela Coman, preşedinte ANPDCA.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate