Augustin Zegrean: "Alegerile se vor desfăşura la termenele stabilite indiferent ce va decide CCR astăzi"

Augustin Zegrean: "Alegerile se vor desfăşura la termenele stabilite indiferent ce va decide CCR astăzi"

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat că "alegerile prezidenţiale vor avea loc la termenele stabilite iniţial, indiferent ce decizie vor lua marţi judecătorii constituţionali în cazul Ordonanţei 45/2014 privind modificarea Legii pentru alegerea preşedintelui României".

Executivul a stabilit că primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 2 noiembrie, iar cel de-al doilea - pe 16 noiembrie. "Procedural, prin ordonanţa asta s-a modificat legea. Or, dacă ordonanţa, cum spuneţi dumneavoastră, ar fi declarată neconstituţională, rămân termenele din lege. (...) Data alegerilor s-a stabilit prin hotărâre de guvern emisă în baza acestei ordonanţe", a precizat Zegrean la sediul CCR, scrie obiectivinfo.ro.

CCR urmează să discute marţi excepţia ridicată în instanţă de PNL faţă de OUG 45/2014 privind modificarea Legii pentru alegerea preşedintelui României. "Considerăm că, pentru respectarea regulilor democratice, este necesar să fie clarificat urgent dacă legislaţia în baza căreia vor fi organizate alegerile prezidenţiale respectă sau nu Constituţia. Din punctul nostru de vedere, există serioase suspiciuni că modificările adoptate prin OUG 45/2014 favorizează frauda electorală. Introducerea posibilităţii de a vota într-o altă localitate pe liste suplimentare, în baza unei simple declaraţii pe proprie răspundere, nu face decât să încurajeze turismul electoral, în condiţiile în care este foarte greu de depistat votul multiplu. La fel, simplificarea utilizării urnei mobile şi eliminarea prevederilor care fac posibilă o uşoară identificare a unor nereguli nu fac decât să ridice bănuieli", se arată în sesizarea înaintată CCR.

Ne puteți urmări și pe Google News