Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Au renunţat la creştinism pentru ambasada elohimilor. Extratereştrii au vegheat botezul raelian de la Bucureşti

Luciana Plăiaşu a ales să fie botezată ca raelian după ce a vizitat planeta elohimilor, susţine ea
Autor: | | 3 Comentarii | 3360 Vizualizari

Duminică a fost una din cele patru zile din an când raelienii îi pot boteza pe noii adepţi. La Bucureşti, opt români au ales să renunţe la botezul creştin, printr-o declaraţie pe propria răspundere, şi să treacă în barca celor care îi aşteaptă şi venerează pe extratereştrii

Dacă sâmbătă aproape 30 de bucureşteni au venit să afle cine sunt şi ce vor raelienii, duminică numărul a scăzut la jumătate. De ce nu vin la evenimentele lor nici măcar cei 40 de membri din ţară? „Sunt unii care au făcut botezul şi apoi au dispărut pentru că veniseră aici pentru sex. Au citit că noi susţinem libertatea sexuală şi au crezut că aici facem orgii. Numai că la fetele noastre ajungi chiar mai greu decât la cele care nu sunt membre, pentru că ale noastre te acceptă doar dacă te simt plin de iubire”, ne explică unul dintre raelini.

S-a plimbat prin tot Universul după ce a fost otrăvită cu mercur

După ce organizatorii leau pus timp de o oră filmuleţe cu Rael şi cu taberele organizate de ei, ca să vadă ce frumos este în mişcare, a urmat o meditaţie de 10 minute. Majoritatea celor din sală au susţinut la sfârşit că exerciţiul i-a ajutat să se relaxeze, iar unii au reuşit să vadă celebrii elohimi. Luciana Plăiaşu are 66 de ani şi a venit la prezentarea raelienilor, convinsă că extratereştrii există şi sunt printre noi. „Sunt şi astăzi aici, sunt sub forma a 12 sfere de diferite culori. Eu îi văd şi acum”, spune femeia care îmi arată diferite puncte din sală în care s-ar afla celebrii elohimi. S-a îndepărtat de Biserica Ortodoxă după ce un preot a refuzat să o ajute să scape de mercurul cu care fusese otrăvită de o rudă. Aşa că s-a tratat singură, începând să studieze parapsihologia. Prin studiu şi exerciţii, în urmă cu opt ani a reuşit să intre în contact cu civilizaţia extratereştrilor. „Am fost pe planeta lor şi i-am cunoscut. În primul rând, ei nu au şosele, ci numai iarbă, maşinile mergând prin aer. Oraşele sunt făcute din blocuri foarte înalte şi în jur este numai iubire”, susţine femeia care a fost jurist înainte de a se pensiona. Tot ea spune că are capacitatea de a ieşi din corpul pământean şi de călători prin Univers şi că a avut mai multe vieţi pe mai multe planete până acum. După toate aceste experienţe, duminică a ales să facă pasul cel mare şi să se boteze ca raelian. Ce a simţit în timpul botezului? „În primul rând, cei 12 elohimi au format o sferă în jurul meu şi a tinerei care m-a botezat. Fiecare elohim era un strat al sferei, ca la o ceapă. Şi în momentul botezului am simţit foarte multă iubire, ceva incredibil”, povesteşte emoţionată femeia.

Ce presupune botezul raelian

Primul pas pe care îl face cel care trece la raelism este cel al renunţării la botezul creştin prin semnarea unui act de apostazie. Botezul este făcut de un preot raelian, care îşi udă mâinile într-un bol cu apă, după care cu una dintre mâini prinde ceafa celui botezat şi cu cealaltă fruntea. Prin acest contact, care durează în jur de un minut, raelieni susţin că transmit codul genetic al celui botezat câtre banca de date a elohimilor. Astfel, atunci când vor ateriza pe Pământ, creatorii noştri vor putea să îi cloneze pe cei care sunt înregistraţi în baza lor de date. Așa ar apărea viaţa veşnică pe Pământ pentru cei botezaţi în raelism. De aceea, susţin ei, este vitală construcţia ambasadei pentru extratereştri, pentru ca aceştia să vină cât mai repede. Aşa că viaţa veşnică depinde de răspunsul pe care preşedintele Iohannis îl va da solicitării de pământ pentru ambasadă, făcută de raelieni.



Nu munceşte, dar se luptă pentru binele omenirii

Şi Flavius Ciuc ( 26 de ani - foto) a ales să se boteze duminică, după ce în timpul prezentării a stat cu ochelari de soare la ochi, deşi în sală era semiîntuneric. De ce cu ochelari? „Eu de trei ani sunt iluminat şi ţin ochelarii la ochi pentru că prin privire pot fi recunoscut de cei răi”, explică puţin agitat tânărul. Dar cum a devenit iluminat? „Am simţit durerea, a fost în mine durerea întregii lumi. Duc pe umeri durerea tuturor”, spune bărbatul care între timp se răzgândeşte şi spune că se numeşte Ramses. Când completa actul de apostazie, prin care a renunţat la botezul creştin, a realizat că nu ştie când a fost botezat. Aşa că şi-a sunat mama.



Ce părere are aceasta despre gestul fiului? „Mia zis să fac orice numai să fie bine în lume. Aşa că devin raelian pentru a mă pune în slujba omenirii”, ne clarafică Ramses situaţia. Şi mai clarifică ceva: nu munceşte nimic, el se luptă cu forţele răului. Mircea Ivanov (23 de ani) este mai deschis la dialog. Lucrează în industria IT şi lucrurile pe care le susţin raelienii i se par logice. Când a citit pentru prima oară teoriile lor a avut o revelaţie: „M-a curentat efectiv pe coloana vertebrală. Am avut aşa ca o cutremurare şi pe măsură ce citeam aveam aceste stări incontrolabile. Era ca şi cum cineva mă zguduia ca să înţeleg că sunt pe drumul cel bun”. După câţiva ani de studiu, duminică a ales să facă pasul cel mare: botezul. La biserică nu a mers niciodată, aşa că nu ştie foarte multe despre ea, dar vrea neapărat să renunţe la botezul creştin. Şi el a simţit iubire maximă în timpul botezului, mai ales că acesta a fost făcut de o tânără frumoasă din Slovacia, stabilită acum la Craiova. După botez, pentru toţi cei opt care s-au botezat duminică mai urmează un pas important: să meargă la notar şi să lase printr-un act cererile lor privind modul de înmormântare. Majoritatea aleg să fie incineraţi pentru a nu fi îngropaţi după tradiţie creştină şi cer ca preotul să nu vină să le facă slujbă. Tot după moarte, 2,5 centimetri pătraţi din osul frontal al craniului vor ajunge în banca de coduri genetice a raelienilor. Toţi tinerii care s-au botezat duminică susţin că nu au consumat niciodată droguri.




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate