Au fost semnate 63 de contracte de finanţare pe POSDRU, în valoare de peste 160 de milioane de euro

Au fost semnate 63 de contracte de finanţare pe POSDRU, în valoare de peste 160 de milioane de euro

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a semnat astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Victoria, 63 de contracte de finanţare pe programul POSDRU în valoare de peste 160 de milioane de euro

"Astăzi semnăm 63 de contracte de finanţare pentru POSDRU cu o valoare de peste 160 de milioane de euro din care 140 reprezintă bani europeni, adică 4% din ceea ce înseamnă Programul de Resurse Umane pentru România, acestea fiind primele efecte de la data de 1 martie, dată de la care a fost mutată la Ministerul Fondurilor Europene structura de management pentru POSDRU. De asemenea, de la acea dată, am lansat ca minister al Fondurilor Europene cel puţin cinci cereri de proiect cu o valoare de peste 400 de milioane de euro. În următoarea perioadă, septembrie-octombrie, vom continua să lansăm asemenea cereri de proiect de peste 600 de milioane de euro, astfel încât să finalizăm şi să consumăm toţi banii alocaţi pentru România în actualul cadru financiar", a afirmat Teodorovici, citat de Agerpres.

Acesta a mai anunţat că "este pentru prima dată când evaluarea contractelor durează mai puţin de o lună de zile" şi că, tot o premieră, este faptul că aceste contracte sunt semnate înainte de finalizarea proiectului de evaluare.

Potrivit ministrului Fondurilor Europene, prin aceste noi contracte vor fi create 2.700 de locuri de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News