Editura Evenimentul si Capital

Au descoperit din întâmplare LEACUL pe care omenirea îl aşteaptă de atâta vreme

Anumite proteine de malarie pot ataca şi distruge cancerul
Autor: | | 0 Comentarii | 4036 Vizualizari

Cercetătorii danezi ar putea să fi făcut din pură întâmplare un pas uriaş în direcţia dezvoltării unui tratament universal împotriva cancerului, după ce au descoperit că anumite proteine de malarie ar putea fi utilizate ca o armă foarte eficientă împotriva acestei boli, potrivit independent.co.uk.

Cercetătorii danezi de la Universitatea Copenhaga doreau să găsească o modalitate pentru a le proteja pe femeile însărcinate împotriva malariei, o boală ce poate să producă o serie de probleme medicale severe, deoarece atacă placenta. Însă ei au descoperit că proteinele de malarie pot să atace în acelaşi timp şi cancerul. Se pare că noua metodă este eficientă în cazul a 90% din tipurile cunoscute de cancer.

Oamenii de ştiinţă au combinat un fragment de proteină, folosit de vaccinul contra malariei, cu o toxină. Secvenţa proteică poate fi introdusă apoi în celulele canceroase pentru a elibera toxina, distrugând celulele tumorale.

Savanţii au descoperit că în ambele cazuri proteinele de malarie se ataşează de acelaşi carbohidrat. Noul tratament ar putea exploata similarităţile dintre cele două situaţii medicale.

Acel carbohidrat asigură o creştere rapidă a placentei. Cercetătorii danezi au arătat că el asigură aceeaşi funcţie şi în cazul tumorilor - iar parazitul malariei se ataşează de celulele canceroase exact în acelaşi fel, putând apoi să se le distrugă.

Oamenii de ştiinţă căutau de foarte mult timp o metodă care să le permită să exploateze similarităţile dintre placentă şi tumori.

"Timp de decenii, savanţii au căutat similarităţi între creşterea placentei şi a tumorilor. Placenta este un organ, care, într-un interval de câteva luni, creşte de la câteva celule până la un organ care are o greutate de aproximativ 1 kilogram, furnizând embrionului oxigen şi nutrimente într-un mediu relativ străin. Dintr-un anumit punct de vedere, tumorile fac acelaşi lucru, cresc cu agresivitate, într-un mediu relativ străin", a spus Ali Salanti, cercetător la Universitatea Copenhaga.

Metoda a fost deja testată pe celule de laborator şi pe şoareci cu cancer, precizează autorii studiului, publicat în revista Cancer Cell. Ei speră, de asemenea, ca primele teste pe pacienţi umani să fie realizate în următorii patru ani.

În testele pe şoareci, animalele au fost implantate cu trei tipuri diferite de cancere umane. Metoda savanţilor danezi a redus cu trei sferturi tumorile din cazurile de limfom non-Hodgkin, a eliminat complet cancerul de prostată în cazurile a doi dintre cei şase şoareci şi a reuşit să păstreze în viaţă cinci din şase şoareci care avea cancer osos metastazat, în comparaţie cu grupul de control, în cadrul căruia toate animalele cu cancer au murit. Sursa: descopera.ro

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:57 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate