Au confiscat spanacul și dulceața din căminele de bătrâni

Au confiscat spanacul și dulceața din căminele de bătrâni

La scurt timp după ce s-a întors în funcția de șef al Direcției de Sănătate Veterinară Cluj, Nicolae Pivariu s-a făcut remarcat prin faptul că a dispus două controale la niște azile

De mai bine de câteva luni, între președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și directorul Direcției de Protecție a Persoanei, Dan Tămaș, se duce un război total, care a culminat cu eliberarea din funcție a celui din urmă.

În acest război s-a implicat și Direcția de Sănătate Veterinară Cluj, care a demarat o serie de controale care au culminat cu confiscarea mâncării de la gura bătrânilor.

La căminul din Mociu, condus de preotul Iustin Câmpean, inspectorii au confiscat 20 de kg de spanac, 77 de kg de brânză și 137 kg de carne de porc. „Noi produceam aceste produse în gospodăria proprie. Erau produse ecologice, dar dacă se vrea altceva, atunci ne supunem. Avem fermă cu o vacă și cinci purcei și grădină de zarzavat. Inclusiv spanac ne-au confiscat”, spune, plin de năduf, părintele Iustin Câmpean.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Proces verbal de confi scare

I-au lăsat și fără ulei

După centrul de la Mociu, a urmat centrul de la Gherla. Inspectorii au confiscat 31,58 kg de produse alimentare pe care le-au găsit în frigiderul centrului. În raportul întocmit de Lucia Turean, șeful centrului, se arată că inspectorii au confiscat inclusiv borcanele cu dulceață primite de bătrâni de la familii.

Astfel, s-au confiscat slănină, smântână, lapte, dulceaţă, iaurturi, ulei, ouă cumpărate din piaţă, caş, fructe etc. Alimentele aparţineau beneficiarilor şi erau depozitate în frigiderul din sala de mese. Oamenii sunt supăraţi şi ameninţă că vor reclama la forurile superioare”, susține șefa căminului de bătrîni.

„Nu era spălat și era plin de pământ”

Directorul DSVSA Cluj, Nicolae Pivariu, a negat categoric că acțiunile inspectorilor au la bază o „comandă politică”. Pivariu a precizat că acțiunea de control a vizat trei centre, „care au obligația să se aprovizioneze de pe piața autorizată. Cineva trebuie să răspundă pentru siguranța alimentară. Ori nu poate răspunde nimeni de acest lucru, dacă alimentele sunt produse de ei. Ei au un pic de gospodărie, mai cresc un porc, mai îl taie, mai au o vacă”, a spus Pivariu. Întrebat desprecele 20 de kilograme de spanac, produse în grădina de zarzavat, Pivariu a avut un moment de sinceritate, care arată că acțiunea a fost comandată: „Probabil nu era spălat și era plin de pământ”.