Atenționare de la MAE român: Turcia a închis frontiera cu Irakul

Atenționare de la MAE român: Turcia a închis frontiera cu Irakul

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Regiunea Kurdistan din Irak că, începând cu data de 8 octombrie 2015, autorităţile Republicii Turcia au închis punctul de trecere a frontierei terestre dintre Regiunea Kurdistan din Irak şi Turcia, din cauza operaţiunilor militare desfăşurate în localităţile Sirnak, Silopi, Cizre, Nusaybin, situate în apropierea frontierei.

Se recomandă cetăţenilor români să se informeze în legătură cu situaţia de securitate din Republica Irak, să evite deplasările terestre, luând în considerare imprevizibilitatea închiderii punctelor de trecere a frontierei cu Turcia, şi să consulte pagina de Internet www.mae.ro, pentru a obţine date actualizate.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (poate fi descărcată gratuit din „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”

Ne puteți urmări și pe Google News