Editura Evenimentul si Capital

Atenție unde plecați în vacanță | Horoscopul lui Dom' Profesor

Radu Stefanescu
Autor: | | 0 Comentarii | 2163 Vizualizari

Pe 30 iulie s-au născut Emily Bronte, Henry Ford, Arnold Schwarzenegger, Kate Bush, Giorgio Vasari, Peter Balogh, Silvan. Pe 31 iulie s-au născut Louis de Funes, John Ericsson, Geraldine Chaplin, Wesley Snipes, Andrei Partoş, Nicu Constantin, Mircea Baniciu.

Sâmbătă, 30 iulie, în calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Sila, Silvan, Crescent, Epenet, Andronic, Iulita şi Valentin din Umbria. Duminică, 31 iulie, în calendarul creştin ortodox este Înainteaprăznuirea scoaterii Sf. Cruci, Sf. Evdochin şi Iosif din Arimateea. Lăsatul secului pentru Postului Adormirii Maicii Domnului. Nimic în ”Kalendar”.

"Evenimentul Zilei" din 30 iulie 1942: „O vară liniştită” – aşa a declarat marele amiral Ysoroku Yamamoto în seara zilei de 30 iulie 1942, după înfrângerea de la Midway de la începutul lunii iunie, în care a pierdut patru portavioane, principala forţă de şoc a marinei imperiale. Yamamoto îi ştia bine pe americani, studiase în State şi ştia că nimic nu îi va mai opri din acel punct de inflexiune a istoriei. Așa a fost! 

Pe astfel de călduri, mai mari încă, beam mult ceai verde, cald şi mâncam mâncăruri sărate şi condimentate din plin, curry, şofran, lemou turush etc. Asta în Asia şi Africa, bineînţeles.

Ascultam muzică cu Homeira şi Oum Kalsoum şi beam apă din Colemanul de zece litri, un amestec savant de apă, lămâie şi încă vreo zece ierburi, secrete orientale. Bunul proprietar al hotelului "Nader" unde locuiam în Teheran, sau "Anbar" din Bagdad, sau "Excelsior" din Dubai, avea grijă ca în fiecare dimineaţă să-mi facă "apa vie a lui Ali". Asta după ce m-am deshidratat de două ori ca un prost şi am ajuns la spital.

Vă spun toate acestea dragi lupi, padawani și hobbiți pentru că începând din acest weekend mulți pleacă în concediu, după obiceiul stabilit de multinaționale în Occident, luna august este luna concediilor!

Mulți români se gândesc să facă concediul în străinătate. Dar lumea, dragi fetițe și băiețași, este un loc al dracului, Doamne iartă-mă, de periculos! A devenit din ce în ce mai periculos! Acum patruzeci de ani nu erau de evitat decât vreo duzină de state. Astăzi MAE averizează asupra a 79 de state: vezi https://www.mae.ro/travel-alerts. Americanii au peste o sută douăzeci, vezi https://travel.state.gov/content/passports/en/alertswarnings.html. 

Dar unde să plecăm în concediu? În România? Dacă este să ne luăm după prestigiosul jurnal al turiștilor și călătorilor, fițosul ”Phileas Fogg”: ”... România este o țară tristă cu oameni triști. Într-o țară așa de frumoasă și încă plină de prospețime ei taie pădurile și nu zâmbesc niciodată. Au un litoral ca vai de capul lui, plin de mitocani, cu prețuri exorbitante față de serviciile primitive și stângace pe care le oferă. Dacă vreți o călătorie în timp, duceți-vă în România pe litoral. O să regăsiți Miami în anul 1932, anul crizei economice. Ca să găsiți ceva ca lumea vă costă și ochii din cap, se găsește, dar nu vă sfătuiesc. Ca obiective turistice nu știu ce să vă recomand poate micuțele biserici vopsite pe dinafară din Nord, poate Delta Dunării, dar au distrus-o în mare măsură. Pentru idioții care cred în Dracula, pot să viziteze în Transilvania un castel care nu a fost niciodată al lui Dracula. Capitala, București se cheamă, nu Budapesta cum știu mulți, are o viață de noapte de tip rusesc, scârboasă și periculoasă. Nimic interesant, nimic de clasă. România nu primește nicio steluță ca obiectiv turistic pentru ”the gentleman connoisseur”.”  Simțul meu patriotic a fost satisfăcut pentru că nici Ungaria nu a primit nicio steluță: ”Au un lac! Ei și, Coreea are o mie!”

Dar până la urmă unde să se plece în concediu. Conform ultimilor alerte este serios descurajat turistul european să mergă în: Turcia, Marea Britanie, Rusia, Franța, Belgia, Spania, Italia, Grecia... dar poate că este mai bine să spun unde se poate merge fără să vă taie nimeni capul. Portugalia, Andora, Polonia și Țările Baltice sunt considerate destinații turistice cu risc scăzut în Europa. Atât! Nici în România nu este un risc prea ridicat, după capul ălora din Occident, dar turismul este mai mult sexual, raiul pedofililor. Turiștii serioși preferă Bulgaria.

Dacă vreți să riscați, treaba dvs, vita brevis, dar măcar ocoliți zonele cu ”Blue Dots” taberele de migranți, adevărate focare de crime și violuri. 

China, Japonia și Noua Zeelandă sunt destinații interesante, pentru cine are bani și timp. Nu te poți duce în China și să stai o săptămână, cum a făcut prostul care vă scrie. Bun, eu am fost cu treabă. Am văzut, foarte bine, o cameră de hotel din Pekin, așa se numea pe atunci. 

Descurajez pe cei care vor să plece în Birmania, Thailanda, Vietnam, Indonezia și Filipine, sau cum s-or mai fi numind. S-au raportat niște cazuri ciudate de îmbolnăviri pe acolo, pare a fi ciumă bubonică. Ciumă???

Dar nu trebuie să vă duceți la dracu cu cărți, Doamne iartă-mă, ca să vă îmbolnăviți de toate alea. Iată, migranții ne-au adus un cadou: Zika! Ce ne-au mai adus cei aproape zece mii de turci fugiți de furia lui Erdogan în România? Să așteptăm perioada de incubație și o să vedem cu ce boli ne-am mai pricopsit. Umblă niște viroze suspecte, medicii pe care îi cunosc sunt neliniștiți. S-au înregistrat deja câteva cazuri mortale, culmea este că la femei și bărbați în putere, activi. Eu cred că o să declar carantină în pustnicia mea. Nu am renunțat la demnități, la bani mulți și la călătorii fabuloase - m-am retras în munți ca să mă îmbolnăvesc de boli aduse la pachet din Asia și Africa de niște venetici. Asta cred că se numește terorism medical!

Fetițe și băieți, nu este timpul de turism. Lumea se pregătește de război, nu de călătorii. Prea a fost mereu și mereu câte un român pe lista victimelor. Mai folosiți-vă și neuronul, nu numai hormonul! 

În weekend atenție la condus, o să fie mare îmbulzeală către mare, sau munte și posibile accidente grave. Și dacă faceți un grătar în pădure, stingeți bine focul, controlați și țigările pe care le aruncați ca niște maneliști în iarba uscată. Este secetă, un incendiu forestier se declanșează într-o clipită! Nu am distrus suficient pădurile? 

Unde m-aș duce eu? În Polonia, aș face un pelerinaj pe urmele Sf. Ioan-Paul al II-lea. Polonia este țara pe care o admir cel mai mult în prezent. Un bun exemplu de urmat. Dar, cu cine să urmezi țara care are cea mai bună armată din Europa?  Bună întrebare! Răspunsul poate fi doar că, mâine, este, în definitiv, o altă zi!

 

BERBEC   În weekend ai o idee, un hobby, un proiect important, sau la care ţii foarte mult, deci este important sentimental, şi nu ştii dacă eşti pe drumul cel mai bun. Ei bine, stelele spun că da! Mici reproşuri din partea anturajului din cauza neatenţiei tale, neatenţie care este exprimarea exterioară a gândurilor tale, a furtunii din mental.  Atenţie la cumpărături.   Limitează cheltuielile la strictul necesar.  Duminică poate la un film - nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Oferă-ţi, duminică, relaxare şi odihnă şi nu încerca să-ţi depăşeşti punctul de oboseală. Nu pleca la drum!        TAUR  Sâmbătă controlează-ți dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli mari, să investeşti utopic în propria imagine. Duminică, egoismul bine temperat te salvează de decepţii. Perioada weekend-ului îţi este favorabilă. Sezonul foarte călduros, secetos,  face să-ţi crească energia de tipul electric, electrostatic, mai precis, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Semnul de pământ al Taurului „rodeşte” când este cald, chiar dacă nativului nu îi face mare plăcere şi mormăie tot timpul.  Duminică seara se poate să ai de luat o decizie pentru săptămâna următoare, urmare unei convorbiti la mobil, o veste, în orice caz.    GEMENI   Ești prea energic si mult prea rapid in gândire pentru cei cu care discuţi în weekend. Zâmbeşte mult şi vorbeşte rar, foarte rar.  Este o realitate şi trebuie s-o iei ca atare! Nu râde! Fiind vorba despre niste probleme personale, veştile primite sâmbătă nu trebuie anunţate în gura mare, ci analizate cu discreţie. Duminică, o veste primită spre sfarşitul zilei te bucură foarte tare. Weekend-ul acesta mai te ajută să te înţelegeţi mai bine cu cei apropiaţi. Este, evident, weekendul veştilor iar dintre ele una te influenţează mai mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil te poţi distra convenabil şi fără griji.   RAC   O perioadă inspirată pentru promovarea intereselor tale. Sâmbătă evită să amesteci plăcutul cu utilul. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Duminică sprijină-te pe prieteni şi pe famile. Sâmbătă informaţiile contradictorii creează neînţelegeri. Configuratia astrologică iţi indică sa nu te repezi sa tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru ca lucrurile se vor lămuri, ca de la sine. Cu dragostea stai bine dar, dacă eşti solo, iar crezi că nu poţi să-ţi găseşti perechea, iar în duo poţi sta şi mai bine dacă eviţi reprosurile şi discuţiile în contradictoriu.  Duminică, lucruri aproape fără importanţă, gesturi, vorbe, emoţii îţi arată că viaţa este frumoasă şi interesantă. Pe total aproximativ două zile bune!

LEU   Anumite zâmbete cu subînţeles și bătai pe umar te ajută să tragi concluzia ca lucrurile incep sa meargă spre bine, în relațiile tale şi in dragoste. Iaraşi crezi ca poţi să salvezi omenirea! Planetele nu iţi recomandă să pleci la drum pentru că pot apărea câteva incidente mai mult sau mai puţin grave. Şi te avertizeaza ca nu toti din anturajul tau sunt bine intentionati. Perioada îţi este favorabilă în mai toate domeniile. Atenţie la căldura toridă şi la soarele arzător, la schimbările de temperatură şi presiune, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie cât se poate de bine!  

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate