Atenţie la înșelătorii! Escrocii vă păcălesc cu «Loz în plic»!

Atenţie la înșelătorii! Escrocii vă păcălesc cu «Loz în plic»!

Jucători, fiţi cu băgare de seamă! Nu cumpăraţi lozuri de la oameni pe stradă sau de la cei care vă bat la ușă. Ţeparii abia așteaptă să le cădeţi în plasă.

Escrocii se gândesc mereu la metode prin care să scoată bani de pe urma naivităţii oamenilor. Unii își închiriază apartamente în centrul orașului și își deschid firme de fotomodele, apoi ies pe stradă și agaţă părinţi promiţându- le că, pentru câteva sute de euro, copiii lor vor ajunge pe podium. Un alt mod în care acţionează șarlatanii este surprinzător de simplu: „Metoda Accidentul“. În ultima perioadă, o veche metodă practicată de hoţi care a păcălit mai multe persoane, a revenit din nou pe stradă.

Pe locul unde scrie „Necâștigător“, escrocii lipeau o bandă pe care treceau ca premiu un autoturism

Ne puteți urmări și pe Google News

Jucătorii sfătuiţi să cumpere din agenţii

Loteria Română atrage atenţia jucătorilor cu privire la faptul că, în ultima perioadă, s-au înmulţit cazurile de persoane, în special vârstnice, care au fost înșelate de către indivizi necunoscuţi cu lozuri în plic falsificate, cu premii constând în autoturisme. Aceștia trag un semnal de alarmă vizavi de aceste metode și recomandă jucătorilor să nu cumpere lozuri decât din agenţiile loto și de la persoanele autorizate.

Lozurile pot fi trase și la xerox

„Am fost înștiinţaţi telefonic de jucători că mai multe persoane încearcă să facă bani păcălind oamenii prin metoda loz în plic. Pe lozurile necâștigătoare, cele reale, lipesc o bandă și imprimă câștig un autoturism. Apoi îi abordează pe stradă, pe cei mai în vârstă care sunt mai ușor de păcălit și le explică că au nevoie urgent de bani și că nu au cum să se deplaseze la București să ridice premiul, iar dacă sunt de acord pentru o sumă modică le poate da lor lozul așa zis câștigător. Sunt oameni care îl printează. Ele au niște elemente de siguranţă pe care noi le știm, dar acestea se bazează pe seriile de loz. Nu este un element ca la bancnote, să aibă un fir. De aceea pot fi ușor trase la xerox“, ne-au declarat reprezenta n ţ i i Loteriei Naţionale, biroul comunicare și protocol.

În urmă cu șase ani un bucureștean a fost păcălit cu 6.000 de lei. În timp ce se întorcea de la cumpărături, bărbatul a fost abordat de un bătrân. Sub pretextul că nu poate citi, acesta l-a rugat să-l ajute să deschidă trei lozuri pe care le-a scos din buzunar. Toate s-au dovedit a fi câștigătoare. Ultimul, însă, era inscripţionat un a u t o t u - rism Logan. Moșul s-a plâns că are nevoie de bani pentru că soţia se află în spital. Omului i s-a făcut milă de el, dar a simţit și o oportunitate prin care putea să își ia o mașină cu bani puţini. Așa că, bărbatul a fugit până acasă și i-a adus bătrânului 6.000 de lei. Fericire mare, omul s-a prezentat bucuros la agenţie , iar vestea primită că lozul este unul fals i-a secerat picioarele. Deși a alertat poliţia, bărbatul a rămas fără 6.000 de lei.

Loteria acordă premii doar în bani

Loteria Română recomandă tuturor jucătorilor săi să nu achiziţioneze produse loteristice decât din agenţiile loto și punctele de vânzare autorizate, să evite contactul cu orice persoană neautorizată care încearcă să vândă produse aparţinând Loteriei Române, în afara cadrului legal. Totodată, potrivit reprezentanţilor Loteriei Naţionale, biroul comunicare și protocol, jucătorii trebuie să fie atenţi la câștiguri: „Premiile de la categoria loz în plic sunt exclusiv în bani. Nu există câștiguri în autoturisme sau în alte obiecte.“