Editura Evenimentul si Capital

Atanasiu: Nimeni nu putea să o salveze pe Udrea în Parlament decât PSD

Autor: | | 2 Comentarii | 237 Vizualizari

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a susţinut că PSD a apărat-o pe Elena Udrea în Parlament la votul pentru ridicarea imunităţii şi l-a catalogat pe Liviu Dragnea "mincinos". Președintele PSD a acuzat că votul din Parlament asupra cererilor DNA în cazul Elenei Udrea a fost o "acţiune organizată de PDL" pentru a respinge solicitările Justiţiei.

"Am rămas consternat. Am crezut că cel mai mare mincinos din ţara asta se numeşte Victor Ponta, dar văd că are un contracandidat serios la postura de locul unu în persoana domnului Liviu Dragnea. Şi dacă toţi liberalii ar fi votat pentru doamna Udrea, ea ajungea să fie arestată dacă votau PSD-iştii cum le-a spus Dragnea, că sunt mai mulţi, noi suntem minoritari, ei sunt majoritari. Nimeni din ţara asta nu putea să o salveze în Parlament pe doamna Udrea decât PSD. Dacă PSD tot vota ca doamna Udrea să fie arestată, doamna Udrea putea fi arestată. Cei care au apărat-o sunt de la PSD, nu or fi singurii, or fi şi alţii, dar nu se poate fără PSD", a spus Atanasiu, citat de Agerpres.

Atanasiu a mai spus şi că nu se simte vizat de declaraţiile Elenei Udrea, care a susţinut că va face denunţuri.

"Eu sub nicio formă, dar doamna Udrea cred că şi-a confundat rolul, doamna Udrea este în boxă, nu în partea unde se dă cu ciocănelul. Când se face justiţia în România, doamna Udrea nu este în postura de acuzator, ci de acuzat şi trebuie să răspundă la întrebări, nu să pună întrebări", a afirmat Atanasiu.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate