Atac sinucigaş cu maşină-capcană: Cel puţin 25 de persoane au fost ucise şi alte zece rănite

Atac sinucigaş cu maşină-capcană: Cel puţin 25 de persoane au fost ucise şi alte zece rănite

Un kamikaze a detonat explozibilul pe care îl avea în maşină în apropierea unei baze a forţelor coaliţiei din oraşul Khost, a precizat Faizullah Ghairat, comandantul poliţiei din provincia Khost, citat de CNN.

Armata SUA a anunţat că în atentat nu au fost răniţi militari americani sau alţi membri ai misiunii conduse de NATO în Afganistan, informează Mediafax.

Potrivit BBC News Online, Camp Chapman, o bază folosită în trecut de CIA, a fost ţinta unuia dintre cele mai grave atacuri asupra agenţiei în 2009, când un atacator a ucis şapte oficiali. În prezent, baza găzduieşte trupe afgane şi străine, inclusiv soldaţi americani.

Youqib Khan, adjunctul comandantului poliţiei din provincia Khost, a declarat pentru AP că atentatul de duminică a avut loc la un punct de control condus de o unitate afgană care păzeşte Camp Chapman.

Ne puteți urmări și pe Google News

Victimele atacului erau civili în maşini care aşteptau la punctul de control pentru a putea trece, majoritatea femei şi copii.

Deocamdată nicio grupare nu a revendicat atentatul, însă talibanii, care au lansat o nouă ofensivă în aprilie, au vizat adesea obiective militare.