Editura Evenimentul si Capital

Ăștia chiar ne cred proști?! După Diversiunea de acum cîteva luni - Să-i primim cu brațele deschise în Europa pe sărmanii refugiați din Orientul Apropiat! - ni se vîră pe gît Diversiunea Să-i alungăm cu bîtele din Europa pe huliganii sexuali din Orient

Ion Cristoiu
Autor: | | 90 Comentarii | 12964 Vizualizari

România lui Cristoiu | 6 septembrie 2015. Pe cristoiublog. ro, la rubrica de comentarii despre Actualitate, iscăleam textul semnificativ intitulat:

 „D-ale Noii Migrații a Popoarelor, migrația Popoarelor cu smartphoneuri: Un părinte criminal, direct responsabil de înecarea celor doi copii ai săi, a devenit o vedetă planetară!”

Conținutul, prevestit de titlu, pornea de la o știre difuzată de agențiile de presă planetare. Scriam:

„Militanți de Stînga din Paris au cerut, în cadrul unui marș, deschiderea frontierelor pentru miile de imigranți din Siria, Irak, Afganistan, Libia, care au luat cu asalt continentul în cadrul a ceea ce s-ar numi Migrația Popoarelor cu smartphone-uri.

Hunii, avarii, goții, ostrogoții se îndreptau spre Roma călăuziți de stele. Sirienii, afganii, irakienii, libienii, se îndreaptă spre Europa de Vest – noua Romă – călăuziți de hărțile de pe smartphone-uri. Potrivit știrii de la Paris, demonstranții purtau fotografia lui Alan Kurdi, copilul de 3 ani, găsit mort pe o plajă din Turcia și a cărei fotografie a făcut înconjurul Lumii.”

Marșul de la Paris fusese unul dintre momentele denunțate de mine încă din 26 august 2015 drept Diversiunea Să-i primim cu brațele deschise pe sărmanii refugiați din Orientul Apropiat! Vă mai amintiți?

Televiziunile planetare, site-urile, ziarele, nu mai conteneau să prezinte secvențe smiorcăitoare cu miile de refugiați plecați pe mare- suspinau fătucele lor citind de pe prompter- de teama Războiului, în căutarea tărîmului visat al Europei.

Reprezentanți ai refugiaților erau convocați pentru a spune la televizor cum au lăsat ei în Siria, în Libia, în Irak, totul pentru a fugi cu copii cu tot din calea războiului devastator.

Diversiunea mediatică, amintind de Diversiunea de început a televiziunii din Secolul XX – Revoluția română în direct – atinsese culmea prin secvența cu copilul de refugiat găsit mort pe o plajă din Turcia.

De dimineață pînă seara secvența asta era dată în buclă stîrnind nu numai în Europa, dar și în lume, un tsunami de bocete.

În toiul acestei duioșii universale, în care funcționa cumplit Cenzura contextului, m-am numărat printre puținii care au dezvăluit cititorilor Diversiunea Să-i primim cu brațele deschise pe sărmanii refugiați din Orientul Apropiat.

Nu numai în comentariul despre secvența copilul de pe plajă ( secvență despre care nimeni nu se întreba ce fel de tată era acela care-și lua copiii pe mare, într-o bărcuță, de dragul unei aventuri care nu avea nici măcar justificare fugii din calea războiului, deoarece frizerul nostru, cum el însuși mărturisea, venea din Turcia și nu din Siria, țară în care ședea de vreo cîțiva ani și pe care voia s-o părăsească pentru a ajunge la neamuri în Canada), dar și în alte numeroase comentarii de la vremea respectivă am atras atenția că unii ne cred ca de obicei proști și ne vîră pe gît un sirop de telenovelă trecînd cu vederea că refugiații călcau în picioare frontiere de stat, o luau pe unde voiau ei, anunțau pretenții absurde de la europeni.

La un moment dat, urmărind televiunile și ascultîndu-i pe liderii europeni, îți venea să pleci din casa ta pentru totdeauna, lăsînd-o cu mobilă cu tot și cu banii din cont unei familii de refugiați. Liderii europeni, în frunte cu Angela Merkel, nu ieșeau la televizor pînă nu se pregăteau bine să-și pișe ochii în direct de dragul refugiaților, cărora Europa, libera și bogata Europă, trebuie să le dea de toate: de la casă confortabilă pînă la serviciu bine plătit.

Discursul lui Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, din fața Parlamentului european, (9 septembrie 2015) va rămîne în Istorie ca un moment de cațavencism transpus din România lui Caragiale în Uniunea Europeană a lui Kant: „Imaginaţi-vă, fără a fi demagogi, imaginaţi-vă pentru o secundă, dacă aţi fi dumneavoastră, copilul dumneavoastră în braţele dumneavoastră, lumea pe care aţi ştiut-o s-a destrămat în jurul dumneavoastră. Noi luptăm împotriva Statului Islamic. De ce nu suntem gata să îi acceptăm pe cei care care fug de SI? Noi trebuie să îi acceptăm pe aceşti oameni pe teritoriul european.”

Germania lui Merkel se dădea zi de zi în stambă cu gesturile spectaculoase de primire populară entuziastă a refugiaților. La Munchen dacă nu mă înșel, copii de-ai refugiaților au fost invitați să intre pe terenul echipei Bayern Munchen în tricourile echipei și aplauzele spectatorilor și telespectatorilor.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate