Editura Evenimentul si Capital

În așteptare, să ai ulei în candelă! | REFLEXUL DE CULTURĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 1025 Vizualizari

Parcă nu știm, deja, că viața întreagă este mai degrabă suma timpului în care am așteptat cîte ceva decît suma întîmplărilor așteptate!

Unde mai pui că cele mai multe așteptări nu se împlinesc – speranța investită în acel timp se pierde, dar timpul așteptării, ca atare, nu se pierde niciodată. El sedimentează în noi. Oricine face ceva școală află că lumea întreagă este într-o istorică așteptare. Nu se îmtîmplă nimic decît evenimente mai mult sau mai puțin importante care acompaniază marea așteptare.

Procesul evoluției, atît de fascinant pentru unii că îi umple de entuziasm pur și simplu, este și el o formă a nerăbădării unei mari așteptări. Istoria este, de fapt, un timp amorsat într-o tot mai tensionată așteptare. În centrul credinței iudeo-creștine este ideea că există (sau, mă rog, contează) o singură așteptare – cea a reîntîlnirii creaturii cu Creatorul.

Așteptăm, așadar, ceva ce știm că va veni. Nu sîntem eroii angoasați ai lui Beckett care așteaptă ceva ce nu va veni niciodată. Plasați într-un „ontos” al așteptării, constatăm că venirea nu depinde deloc de noi, dar că avem, totuși, responsabilitatea administrării așteptării, care depinde cu totul de noi.

Adică, Dumnezeu își face partea Lui (să fim convinși de asta!), iar noi trebuie să ne facem partea noastră astfel încît la momentul venirii Lui, noi să fim acolo, pregătiți, și Întîlnirea să se împlinească aidoma unei nunți. Evanghelia lui Matei, într-un episod faimos, vorbește despre felul în care așteptăm să ne cuprindă împărăția cerurilor.

Sîntem, zice evanghelistul, ca zece fecioare în așteptarea mirelui. Unele dintre ele, cinci, sînt înțelepte, dar celelalte cinci nu sînt prea mintoase. Fiecare dintre cele zece au luat candele aprinse în mîini în așteptarea mirelui, dar cele cinci înțelepte au luat și untedelemn în vase, iar celelalte cinci, nu. Mirele întîrziind, toate cele zece au ațipit.

La miezul nopții „s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieșiți în întîmpinarea lui!”. S-au deșteptat fecioarele și au pregătit candelele întru întîmpinare. Cele fără minte, văzînd că li se sting candelele, au cerut untdelemn celorlalte, dar au primit răspunsul: „Nu, ca nu cumva să nu ne mai ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vînd și cumpărați pentru voi”. Acestea au plecat să cumpere untdelemn, doar că în lipsa lor mirele a venit, cele prezente „au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis”.

Cînd s-au reîntors cele cinci cu untdelemn cumpărat au spus: „Doamne, Doamne, deschide-ne și nouă”, iar El le-a răspuns: „Nu vă cunosc pe voi”. Matei încheie parabola avertizînd: „De aceea, privegheați că nu știți ziua, nici ceasul cînd vine Fiul Omului.”

Poate că cele mai însemnate învățăminte de tras din această parabolă sînt cele legate de așteptare, căci, în acest fragment, avem, de fapt, o parabolă a așteptării, așa cum spune Andrei Pleșu. Există și teologi (Joachim Jeremias, de pildă) care văd în povestea celor zece fecioare o parabolă a Parusiei. Cu alte cuvinte, o parabolă în care e vorba despre venirea Lui. Totuși, ne este mai util să aflăm ce e de aflat din povestea celor zece fecioare în privința așteptării decît în privința venirii, pentru că așteparea este condiția noastră, iar venirea este condiția lui Dumnezeu.

Cum așteptăm, dacă tot sîntem condamnați la așteptare? Mai întîi, este de spus că, în formula memorabilă a lui Andrei Pleșu, „Cel Așteptat vine pe neașteptate”. Deși pregătite, cele zece fecioare ațipesc și mirele vine pe cînd ele dorm. Obosite de atîta așteptare, fecioarele toate, și cele înțelepte și cele nu prea, adorm. Oboseala așteptării egalizează, după cum vedem, trăsăturile diferite ale celor care așteaptă – somnul scoate pe oricine în afara timpului așteptării.

Asta i s-a și părut important evanghelistului care îndeamnă explicit la priveghi din moment ce nimeni nu știe momentul venirii Lui. Dar priveghiul continuu pare a fi peste puterile omenești. Avem nevoie de ceva ce ne scoate din limitele răbdării noastre. Acest ceva este credința. Credința că cel așteptat vine și că, odată cu venirea așteptată, totul va fi altfel – noi înșine vom fi exact ceea nu sîntem acum. Așteptarea trebuie, așadar, susținută de credință. Vedeți bine, cele zece fecioare sînt convinse că mirele va sosi. Nunta este sigură. Nimeni nu pune în discuție venirea însăși, așadar nimeni nu se îndoiește de împlinirea așteptării. Este, deci, o așteptare cu sens cert. O așteptare în credință.

Mai apoi, este limpede că dintre cei care așteaptă, doar unii au șansa „nunții”. Acesta este aspectul care poate părea nedrept. Ușa se va închide după ce va primi pe toți cei aflați, pregătiți, în fața ei în momentul venirii Lui. Așadar, venirea este utilă doar celor pregătiți pentru o mai lungă așteptare, cei cu rezerve sufletești serioase. Ceilalți, chiar dacă așteaptă, neavînd rezervorul răbdării și al credinței plin, se duc să „alimenteze” exact în momentul venirii.

Fecioarele cu rezerve de untdelemn sînt înțelepte – ele s-au gîndit că e posibil ca așteptarea să dureze mai mult decît uleiul din candelă și că oprirea așteptării sub motiv că trebuie cumpărat untedelemn ca să țină candela aprinsă, riscă să ducă la ratarea Întîlnirii. Așadar, pentru a se împlini, așteptarea trebuie să fie deopotrivă continuă și îndelungată. Dar, cei care combină credința cu înțelepciunea și se plasează în neîntrerupta Lui așteptare, au parte de un fel de premiu de consolare pînă la culegerea marelui premiu, adus de Venire.

Ei pot, pe coordonatele credinței și înțelepciunii, repet, să părăsească episodic lumea care îi înlănțuie și îi înrobește, avînd privilegiul unui fel de „preview” al lumii care va veni, al lumii pe care o așteaptă. Altfel, păstrarea tensiunii așteptării la cote etice ridicate în orice moment este necesară pentru că, reamintesc, nu știi cînd Cel așteptat vine. Ioan Gură de Aur pune, de altfel, întrebarea decisivă: cît mai valorează virtutea virginității, pentru fecioarele care nu au putut fi prezente cînd a venit mirele din pricina lipsei untdelemnului?

Pe limba noastră, cît mai contează că ai fost bun și blînd, credincios și iubitor, dacă ai pierdut rezervele răbdării și te-ai dus spre alte necesități abandonînd așteptarea exact în momentul în care El a venit? A fi la locul Întîlnirii, la timpul Întîlnirii, disponibil pentru Întîlnire, iată ce contează în primul rînd. Nu-i bai dacă adormi așteptînd, o voce te va trezi. Grav este să rămîi fără untdelemn în candelă.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Tag-uri: asteptare, ulei, candela



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

joi, 18 ianuarie 2018 Autor: Cora Muntean

Povești cu unguri

joi, 18 ianuarie 2018 Autor: Eliza Ene-Corbeanu

Nu vrem judecători călăi. Viața la Curte

miercuri, 17 ianuarie 2018 Autor: Vergil Matei

BĂTRÂNUL ȘI... CORNUL

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate