Editura Evenimentul si Capital

În așteptare, să ai ulei în candelă! | REFLEXUL DE CULTURĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 1009 Vizualizari

Parcă nu știm, deja, că viața întreagă este mai degrabă suma timpului în care am așteptat cîte ceva decît suma întîmplărilor așteptate!

Unde mai pui că cele mai multe așteptări nu se împlinesc – speranța investită în acel timp se pierde, dar timpul așteptării, ca atare, nu se pierde niciodată. El sedimentează în noi. Oricine face ceva școală află că lumea întreagă este într-o istorică așteptare. Nu se îmtîmplă nimic decît evenimente mai mult sau mai puțin importante care acompaniază marea așteptare.

Procesul evoluției, atît de fascinant pentru unii că îi umple de entuziasm pur și simplu, este și el o formă a nerăbădării unei mari așteptări. Istoria este, de fapt, un timp amorsat într-o tot mai tensionată așteptare. În centrul credinței iudeo-creștine este ideea că există (sau, mă rog, contează) o singură așteptare – cea a reîntîlnirii creaturii cu Creatorul.

Așteptăm, așadar, ceva ce știm că va veni. Nu sîntem eroii angoasați ai lui Beckett care așteaptă ceva ce nu va veni niciodată. Plasați într-un „ontos” al așteptării, constatăm că venirea nu depinde deloc de noi, dar că avem, totuși, responsabilitatea administrării așteptării, care depinde cu totul de noi.

Adică, Dumnezeu își face partea Lui (să fim convinși de asta!), iar noi trebuie să ne facem partea noastră astfel încît la momentul venirii Lui, noi să fim acolo, pregătiți, și Întîlnirea să se împlinească aidoma unei nunți. Evanghelia lui Matei, într-un episod faimos, vorbește despre felul în care așteptăm să ne cuprindă împărăția cerurilor.

Sîntem, zice evanghelistul, ca zece fecioare în așteptarea mirelui. Unele dintre ele, cinci, sînt înțelepte, dar celelalte cinci nu sînt prea mintoase. Fiecare dintre cele zece au luat candele aprinse în mîini în așteptarea mirelui, dar cele cinci înțelepte au luat și untedelemn în vase, iar celelalte cinci, nu. Mirele întîrziind, toate cele zece au ațipit.

La miezul nopții „s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieșiți în întîmpinarea lui!”. S-au deșteptat fecioarele și au pregătit candelele întru întîmpinare. Cele fără minte, văzînd că li se sting candelele, au cerut untdelemn celorlalte, dar au primit răspunsul: „Nu, ca nu cumva să nu ne mai ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vînd și cumpărați pentru voi”. Acestea au plecat să cumpere untdelemn, doar că în lipsa lor mirele a venit, cele prezente „au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis”.

Cînd s-au reîntors cele cinci cu untdelemn cumpărat au spus: „Doamne, Doamne, deschide-ne și nouă”, iar El le-a răspuns: „Nu vă cunosc pe voi”. Matei încheie parabola avertizînd: „De aceea, privegheați că nu știți ziua, nici ceasul cînd vine Fiul Omului.”

Poate că cele mai însemnate învățăminte de tras din această parabolă sînt cele legate de așteptare, căci, în acest fragment, avem, de fapt, o parabolă a așteptării, așa cum spune Andrei Pleșu. Există și teologi (Joachim Jeremias, de pildă) care văd în povestea celor zece fecioare o parabolă a Parusiei. Cu alte cuvinte, o parabolă în care e vorba despre venirea Lui. Totuși, ne este mai util să aflăm ce e de aflat din povestea celor zece fecioare în privința așteptării decît în privința venirii, pentru că așteparea este condiția noastră, iar venirea este condiția lui Dumnezeu.

Cum așteptăm, dacă tot sîntem condamnați la așteptare? Mai întîi, este de spus că, în formula memorabilă a lui Andrei Pleșu, „Cel Așteptat vine pe neașteptate”. Deși pregătite, cele zece fecioare ațipesc și mirele vine pe cînd ele dorm. Obosite de atîta așteptare, fecioarele toate, și cele înțelepte și cele nu prea, adorm. Oboseala așteptării egalizează, după cum vedem, trăsăturile diferite ale celor care așteaptă – somnul scoate pe oricine în afara timpului așteptării.

Asta i s-a și părut important evanghelistului care îndeamnă explicit la priveghi din moment ce nimeni nu știe momentul venirii Lui. Dar priveghiul continuu pare a fi peste puterile omenești. Avem nevoie de ceva ce ne scoate din limitele răbdării noastre. Acest ceva este credința. Credința că cel așteptat vine și că, odată cu venirea așteptată, totul va fi altfel – noi înșine vom fi exact ceea nu sîntem acum. Așteptarea trebuie, așadar, susținută de credință. Vedeți bine, cele zece fecioare sînt convinse că mirele va sosi. Nunta este sigură. Nimeni nu pune în discuție venirea însăși, așadar nimeni nu se îndoiește de împlinirea așteptării. Este, deci, o așteptare cu sens cert. O așteptare în credință.

Loading...

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate