Assad se IA DE PIEPT cu Trump: „ANIMAL ești tu!”

Assad se IA DE PIEPT cu Trump: „ANIMAL ești tu!”

Președintele sirian a amenințat că va folosi forța împotriva militanților rebeli arabo-kurzi, susținuți de Washington.

Într-un interviu pentru postul de televiziune Russia Today, apropiat de Kremlin, liderul sirian Bashar Al-Assad a lansat un avertisment războinic la adresa Statelor Unite, afirmând că rebelii pe care acestea îi susțin, și care controlează zone din nord-estul Siriei periclitează procesul de reconstrucție a țării.

„Avem doar două opțiuni pentru a rezolva această problemă: am deschis calea negocierilor, deoarece majoritatea membrilor (Forțelor Democratice Siriene, FDS) sunt sirieni. Dacă nu funcționează, ne vom elibera teritoriile prin forță. Nu avem de ales”, a spus Assad.

Liderul sirian a mai afirmat și că o confruntare militară directă între Rusia și Statele Unite în Siria a fost evitată la mustață. „Eram aproape de o confruntare directă între forțele ruse și cele ale Statelor Unite. Dar, din fericire, a fost evitată.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Susținute de americani, FDS, o coaliție de miliții arabe și kurde, a jucat un rol important în combaterea ISIS: ele au meritul principal în alungarea jihadiștilor din fieful lor de la Raqqa și continuă să lupte cu aceștia la Deir ezZor, controlând zone importante în nordul și nord-estul Siriei.

„Este teritoriul nostru și dreptul nostru și datoria noastră de a-l elibera. Americanii trebuie să plece și vor pleca într-un fel sau în altul”, a avertizat Assad.

Întrebat despre Donald Trump, care l-a calificat drept „animal”, Bashar Al-Assad a răspuns: „Ceea ce spui e ceea ce ești. Nu este modul meu de a vorbi, prin urmare eu nu pot să folosesc un astfel de limbaj. Este limbajul lui și îl reprezintă.”

Trump a postat recent pe Twitter un mesaj în care scria: „Dacă președintele Obama ar fi trecut linia roșie în deșert, dezastrul sirian s-ar fi încheiat de mult. Animalul Assad ar fi fost istorie!”