Editura Evenimentul si Capital

Asociația 21 Decembrie 1989 cere ajutorul DNA: "Ordonanța de clasare a Dosarului Revoluției e un FALS juridic”

Laura Codruța Kovesi
Autor: | | 11 Comentarii | 1295 Vizualizari

Nu este exclus ca procurorii anticorupție, conduși de Laura Codruța Kovesi, să intre pe fir pentru a descâlci ițele Dosarului Revoluției, mai ales că vineri Asociația 21 Decembrie 1989 a solicitat public ajutorul DNA și al CSM.

„Această ordonanță de clasare a Dosarului Revoluției e un fals juridic în întregul ei, prin faptul că, pe de o parte, procurorii nu au identificat toate victimele aflate în dosar, iar pe de altă parte nu au studiat actele de urmărire penală care s-au derulat din 2004 și până în 2014. (...) Multe dintre victimele evenimentelor din Decembrie 1989 au fost omise de anchetatori”, a spus președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieș, pentru EVZ. „Am încredere în DNA și sper că își va face datoria, pentru a nu ne trezi cumva cu falsuri în dosarul care e atât de important pentru națiunea română! Și poate că nici nu mai așteaptă sesizarea noastră scrisă, poate se autosesizează în urma apelului public”, a mai spus Mărieș. Înalta Curte de Casație și Justiție - care judecă, individual, contestațiile revoluționarilor împotriva clasării - a cerut Secției Parchetelor Militare să prezinte ordonanța prin care a fost începută urmărirea penală „in rem”, așa cum trebuia făcut după intrarea în vigoare a noilor coduri în materie penală, ne-a precizat avocatul Asociației, Antonie Popescu. Surse judiciare spun că ordonanța nu ar exista.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:31 REACȚIA unui JUDECĂTOR despre REVOCAREA lui KOVESI: „Nu pot să nu remarc...” 14:30 TOADER reacționează în fața ACUZAȚIILOR. A făcut PUBLIC un RAPORT SECRET? 12:09 Actrița Oana Pellea are un mesaj pentru Tudorel Toader după RAPORTUL KOVESI: „Ce păcat, domnule Toader... mare păcat...” 10:54 Norica Nicolai prevesteşte ATACUL LA PREŞEDINTE! Nu poate refuza cererea ministrului Justiţiei 10:20 DEZVĂLUIRI de la VÂRFUL PSD. ADEVĂRUL despre REVOCAREA lui KOVESI a fost scos la LUMINĂ de un SENATOR 10:08 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 10:04 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 09:04 PLANUL SECRET al PSD pentru REVOCAREA lui KOVESI. Curtea Constituțională va fi IMPLICATĂ 22:22 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 21:21 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 20:56 „Bâlbâiala” pe tema REVOCĂRII Codruței Kovesi, opera Monicăi Macovei! Un judecător lansează ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT 20:16 Procurorul care susține că 135 de colegi cer apărarea reputației profesionale: ”Vreau să-i dau un cap în gură! 19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate”

Articole salvate