Editura Evenimentul si Capital

Vladimir Găitan și reconstituirea vieții de actor: „Am jucat în cel mai valoros film românesc”

Vladimir Găitan a ieșit la pensie, dar n-a abandonat scena. Încă mai joacă, la Teatrul de Comedie, în patru piese. Are la activ 44 de fi lme, printre cele mai cunoscute fiind „Reconstituirea”, „Ultima noapte de dragoste”, „Mircea” sau „Vlad Țepeș” FOTO: F
Autor: | | 11 Comentarii | 5386 Vizualizari

L-am întâlnit pe Vladimir Găitan într-o zonă privilegiată a Bucureștiului, într-o căsuță dichisită și, când și-a revărsat zestrea de amintiri, m-a copleșit pur și simplu. Puritatea lor, dezvăluită în fața unui străin, s-a închegat, în cele trei ore de dialog, într-o minunată lecție de viață

- Evenimentul Zilei: - Ce povești aveți din copilărie? V-au influențat, ulterior, viața?

- Vladimir Găitan: - Sunt din Suceava și minunea a făcut ca Cetatea de Scaun să fie lipită de grădina casei mele bătrânești. Acesta mi-a fost leagănul copilăriei. Valea, pe care curgea un pârâiaș, o traversam așa, dintr- o săritură. Țup-țup, peste gârlă, sus pe ziduri. În fiecare vară, eram ghidul cetății, pentru că îngrijitorul se plictisea de multe ori și, când veneau grupuri, mă striga: «Duțule, dute tu și explică-le!». Vorbeam moldovenește - imaginează-ți un puști roșcat, plin de pistrui și cu părul vâlvoi - «pi așa vineau turșii, pi așa ișeau plăieșii» - se prăpădeau oamenii de râs.

- Câți ani aveați?

- Vreo 12 ani. La cetate veneau mulți artiști, intelectuali, arheologi - Suceava era foarte cosmopolită, cu bisericile și mănăstirile ei. Eh, ăștia mă mituiau cu bomboane, cu ciocolățele și mă puneau să pozez. Cred că eram o moacă interesantă, un morcoveață, așa. Lumea se amuza când explicam, în graiul meu moldovenesc, ce obiective au de vizitat. Faptul că se distrau pe seama accentului, m-a determinat să scot din vorbirea mea regionalismele.

- Ați stricat tot farmecul…

- Da, dar m-a ajutat ulterior, când am dat la Teatru. Păstrasem doar un ușor accent moldovenesc. Bine, nu mă gândeam atunci că voi da la Teatru. Nici pomeneală! Visul meu era să ajung geolog! Am și dat la Geologie, dar am căzut, pentru că Geologia era o facultate controlată de Securitate, o instituție de grad 0, care viza bogățiile subsolului. Am picat pentru că aveam un dosar prost, tata fusese deținut politic. Treaba asta am aflat-o însă după ce am căzut la examen.

- Nu știați povestea tatălui…

- Nu, luasem opt la Geologie, medie mare. Păi, fiii de muncitori intrau cu 5. Doar că eu eram fiu de criminal de război!

- De ce a fost considerat criminal?

- Pentru că a participat la luptele de la Odessa. Bine, a avut noroc, fiind eliberat după patru ani, timp în care mama a demonstrat că tata nu participase la acel eveniment de tristă amintire pentru armata română…

- Au omorât civili…

- După cucerirea Odessei, când tata, care fusese rănit în primele zile, era demult în țară. Dar a fost o anumită împrejurare. Odessa a fost cucerită de români după o lună și ceva. Eh, când au intrat, victorioși, în oraș, Comandamentul Armatei s-a instalat în singura clădire mai mare care rămăsese în picioare. Deși au făcut verificări, n-au descoperit că subsolul era plin cu trotil. Într- o noapte, partizanii, cei mai mulți evrei, au aruncat în aer Comandamentul Armatei Române. Au așteptat să se strângă toți ofițerii, apoi au dat foc fitilului din cartierul evreiesc. Armata noastră a fost decapitată, iar urmarea acestui gest de război a fost groaznică. Românii au adunat toată populația din cartierul evreiesc și au executat-o. Sinistru!

- Mama a reușit să demonstreze că soțul ei nu participase la acel măcel.

- Da, s-a chinuit patru ani, a fost o adevărată Victoria Lipan. A găsit actele medicale într- o pivniță din Pitești. Mama, care la doi ani fusese înfiată de o familie înstărită de nemți din Suceava, a vândut toate mobilele din casă pentru a-și scoate bărbatul din pușcărie și pentru a ne hrăni pe noi. Culmea este că a fost ajutată enorm de evreii din Suceava. Ei ne-au susținut, cât a fost tata închis.

- Dar cum a fost arestat tatăl dumneavoastră?

- Pe patul de spital, când a fost ocupată Odessa, toți cei care luptaseră și fuseseră răniți, au fost decorați. Eh, această decorație l-a costat. În ’47, tata, care - culmea! - avea vederi de stânga, devenise secretar al primăriei din Suceava. Avea 22 de ani, era UTC-ist de frunte și, de bucurie, a dat o petrecere acasă. Printre invitați, era și unul care a observat medalia lui tata. Cum ar veni, luptase contra rușilor. Invidios, l-a turnat la Securitate. Așa a ajuns să fie acuzat tata de crime de război. A fost arestat într-o noapte, pe la 3. N-a apucat decât șă-și tragă un palton pe el și să-și agațe un prosop la gât. Țin minte, pentru că eram clasa a II-a când s-a întors... Doamne, l-am văzut venind pe stradă. O umbră de om, înalt, slab, înfășurat în paltonul acela negru și cu prosopul de gât. Era atât de jerpelită cârpa aia, încât se mai ținea în câteva țesături.

- Familia v-a ascuns faptul că tatăl fusese închis.

- Da, eu știam că era plecat la Facultate! Părintele Cocliș, de la Biserica Mirăuț, de lângă noi, mi-a ținut loc de tată de multe ori. Le mai aveam pe mama, pe bunica... N-am crescut ca o buruiană și a contat enorm.

- Tatăl s-a reintegrat?

- Niciodată. Terminase Dreptul la Cernăuți, dar comuniștii l-au angajat la o fabrică. A rămas un om retras, s-a apucat de pescuit, iar asta l-a salvat. Mă amuză când mi-aduc aminte cum era când pleca tata la pescuit. Aveam o vorbă: «A trecut Zavera ». Zavera era un vânt, așa-l numeam noi. Când bătea, zbura acoperișurile la cotinețe, era prăpăd. Eh, așa era când pleca ăl bătrân la pește. Avea o bicicletă pe care ne-o disputam amândoi, punea cățelul întrun coș, în spate, și o zbughea pe pantă în jos, vreo trei kilometri, spre râu. Era ceva deosebit, să vezi un om la 40 de ani atât de fericit. Eu, mama și sora mea ne prăbușeam pe scaune, epuizați. «A plecat Zavera, spuneam, ușurați». Prindea pește tata. Eram atât de săraci, încât trocul pe care-l făcea el cu o babă - dădea pește și primea lapte, brânză , unt - devenise extrem de important pentru mesele noastre.

- Când ați discutat ca între bărbați cu tatăl?

- Târziu, eram anul II la Facultate. A venit la București, am mers la un meci pe 23 Au-la Tosca, vis-à-vis de Drept. Acolo ne-am îmbătat și am fumat, pentru prima oară, de față cu el. Mi-a povestit de pușcărie, de război… După ce s-a închis cârciuma, am stat, până dimineață, într-un părculeț.

- Dar la teatru cum ați ajuns?

- Grație lui Răducu Ițcuș. Juca la Teatrul Național, dar își petrecea vacanțele de iarnă la Suceava. Era vedetă, eu tocmai picasem la Geologie, iar discuția a avut loc pe pârtie, pe stradă adică. Ne dădeam cu sania. Prindeam și 80/h pe pantă, până la râu. Apoi, urcam înapoi, stăteam de vorbă - era o lună de vedeai acul în zăpadă, biserica aceea magică și Cetatea lui Ștefan - ce mai, o lume de basm. Suceava era oraș, dar, acolo unde stăteam eu, zona aducea mai mult cu un sat. Eh, Răducu, în timp ce urcam cu săniile, mi-a spus: «Mă, nu te mai chinui cu Geologia, că n-o să intri! Taică-tu a făcut pușcărie! Ai dosar nasol, dar ești înalt, chipeș… Hai la Teatru!» . În noaptea aceea superbă, acel om mi-a schimbat destinul.

- Cum vi s-a părut Bucureștiul?

- Am venit cu mama, cu trenul, de la Suceava și ne-am cazat la Hotel Cișmigiu. Înainte să ajungem la hotel, pe la Gara de Nord, în autobuzul 42, mama mi-a dat un cot. Observase un bărbat superb, care gesticula, explicând ceva unui amic. Era Iurie Darie, actorul de care toți adolescenții erau îndrăgostiți. Vă dați seama? În prima mea zi în Capitală, l-am întâlnit pe cel care avea să-mi devină coleg de cabină, timp de 30 de ani, la Teatrul de Comedie! Revenind, eu trebuia să ajung, la recomandarea lui Ițcuș, la Petrică Gheorghiu, în Drumul Taberei. Gheorghiu, actor celebru, la Bulandra, ar fi urmat să mă pregătească pentru Teatru.

- Ați nimerit?

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate