Editura Evenimentul si Capital

CCR a decis: Articole din STATUTUL POLIȚISTULUI, NECONSTITUȚIONALE. Probele pentru ANGAJAREA în POLIȚIE trebuie stabilite prin LEGE ORGANICĂ.

Autor: | | 0 Comentarii | 1593 Vizualizari

Plenul Curţii Constituţionale a admis, marţi, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile articolului 10, al.5, teza a doua din legea privind statutul poliţistului sunt neconstituţionale. Printre acestea se află și cele referitoare la modul de angajare și avansare în Poliție.

Potrivit unui comunicat al CCR, plenul a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, care spune că 'Recrutarea şi selecţionarea candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ proprii şi la ocuparea funcţiilor de poliţist în condiţiile art. 9 alin. (21), (22) şi (3) se realizează potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne', reţinând ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 10 alin. (5) teza a doua din lege.

"Cu titlu preliminar, Curtea a reţinut că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, potrivit art.1 alin.(1) din Legea nr.360/2002, şi că, în conformitate cu art.2 alin.(1) din aceeaşi lege, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice. Întrucât, potrivit art.73 alin.(3) lit.j) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică, şi ţinând cont de faptul că, pe de-o parte, textul de lege criticat vizează aspecte esenţiale cu privire la ocuparea posturilor de execuţie, iar, pe de altă parte, ocuparea posturilor de execuţie duce la însăşi naşterea raportului de serviciu, Curtea a constatat că aceste aspecte esenţiale, cum sunt, spre exemplu, condiţiile generale de participare la examen/concurs, condiţiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi 'admişi' şi posibilitatea de contestare, trebuiau reglementate prin lege organică. Or, aceste aspecte esenţiale nu erau reglementate prin lege, la data susţinerii concursului a cărui anulare constituie obiectul cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate, care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative, contravin dispoziţiilor art.73 alin.(3) lit.j) din Constituţie", arată sursa citată.

De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art.10 alin.(5) teza a doua din Legea nr. 360/2002 contravin şi prevederilor din Constituţie referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat - prin delegarea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către un membru al Guvernului -, precum şi art.1 alin.(5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate