Facilităţi pentru mercenarii Rusiei din Ucraina

Facilităţi pentru mercenarii Rusiei din Ucraina

Kremlinul încearcă să-i mobilizeze în armata rusă şi să-i trimită la război în Ucraina pe străinii din statele CSI, în special pe cei din fostele republici sovietice din Asia, care muncesc la negru în Rusia. Muncitorii străini, numiţi în Rusia „gastarbeiteri” şi familiile lor ar putea beneficia în schimb de permis de şedere pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Președintele rus Vladimir Putin a semnat legea federală prin care este simplificată procedura de obținere a permisului de ședere în Rusia pentru mai multe categorii de cetățeni străini, transmite agenţia Interfax.

Legea prevede eliberarea unui permis de ședere fără obținerea unui permis de ședere temporară unui cetățean străin care, în timpul aşa-zisei operaţiuni militare speciale ruse din Ucraina încheie un contract de efectuare a serviciului militar în cadrul Forțelor Armate Ruse sau în alte formațiuni militare ruse, pe o perioadă de un an. Aceleaşi drepturi le vor avea şi membrii familiei sale, inclusiv în cazul decesului militarului.

De asemenea, a fost întrodusă o procedură simplificată de eliberare a permisului de ședere pentru străinii care au investit în Rusia și membrii familiei acestora. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un astfel de cetățean străin vor fi stabilite de guvern.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cine va mai beneficia de legea lui Putin

Legea în ansamblu prevede dreptul de a elibera un permis de ședere pe perioadă nedeterminată pentru specialiștii cu înaltă calificare și membrilor familiei acestora în cazul în care lucrează în Rusia ca specialiști cu înaltă calificare cu un permis de ședere, de cel puțin doi ani, iar angajatorul calculează, reține și transferă impozite către sistemul bugetar al Rusiei în cazul acestor specialiști.

Legea mai stabilește că, de la 1 martie 2024, ca regulă generală, salariul unui specialist cu înaltă calificare ar trebui să fie de cel puțin 750.000 de ruble pe trimestru (adică aproximativ 250 de mii de ruble pe lună, echivalentul a 2494 de euro pe lună. Până acum, salariile lor ar fi trebuit să fie de cel puțin 167 de mii de ruble pe lună.

În baza legii semnate deVladimir Putin, în armata rusă de pe frontul din Ucraina ar putea să ajungă sute de cetăţeni ai Republicii Moldova. Potrivit statisticilor Ministerului de Externe de la Chişinău, peste 350.000 de moldoveni s-ar afla în Federaţia Rusă, dintre care au actele în regulă în jur de 190.000.

Moldovenii din Rusia sunt remuneraţi în mediu cu 500 – 1000 de dolari pe lună.