Momentul ADEVĂRULUI despre arhiva SIPA. Președintele Senatului, declarații despre Macovei și judecătorul Dănileț

Momentul ADEVĂRULUI despre arhiva SIPA. Președintele Senatului, declarații despre Macovei și judecătorul Dănileț

Dezvăluirile făcute de jurnalistul Dan Andronic în Evenimentul Zilei în legătură cu arhivele SIPA, dosarea care au ajutat la funcționarea perfectă a binomului SRI-DNA și care au reprezentat niste instrumente pentru șantaj, l-au revoltat pe Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele  Senatului a precizat că informațiile obținute din Evenimentul Zilei l-au surprins, însă din momentul izbucnirii acestor dovezi și relatări, confirmate de mai mulți demnitari importanți, s-a documentat temeinic.

“Subiectul SIPA, după cum ați văzut, a fost gestionat de doamna Macovei înainte de domnul Chiuariu și asupra dînsei planează niște acuzații pe care nu pot să le confirm, dar nici să le infirm.

Este o problemă care se întinde pe o lungă perioadă și pot să vă spun, din informațiile pe care le-am obținut după dezvăluiri, că nu am avut nicio discuție nici cu doamna Macovei, nici cu domnul Chiuariu. Nu am avut preocupări securiste.

În sala în care erau dosarele erau două aparate de fotocopiat. În momentul în care a venit domnul Predoiu, s-a pus problema predarea acestei arhive către ministru.

Se presupune că o parte din acele dosare au fost copiate, nu știu dacă au dispărut. Tudor Chiuariu a făcut, împreună cu o comisie, un raport despre aceste dosare și l-a înaintat lui Predoiu, care trebuia să facă ceva cu el, dar chestiunea a fost îngropată.

Nu am informații despre acest raport, dar din dezvăluiri aflăm că în loc ca serviciul respectiv să se ocupe de protecția magistraților, se strîngeau informații inclusive despre viața lor privată pentru un frumos șantaj.

Eu zic ca această arhivă trebuie distrusă, casată. Așa ar fi normal, ca să nun e mai trezim peste cinci ani că a fost spartă și că s-au furat dosare.

Judecătorul Dănileț se ducea la Ambasada Americii și prezenta raportul conștiincios, zelos. Eu nu am știut acest lucruri”, a declarat Tăriceanu la B1Tv, în emisiunea lui Silviu Mănăstire.