Are zilele numărate la Espanyol: „Cred că Gâlcă nu oferă încrederea pentru a mai continua un an”

Are zilele numărate la Espanyol: „Cred că Gâlcă nu oferă încrederea pentru a mai continua un an”

Chiar dacă Espanyol Barcelona a reușit o victorie uriașă, duminică, în lupta pentru salvarea de la retrogradare, cu Sevilla, scor 1-0, Costel Gâlcă va părăsi banca tehnică a „papagalilor” la finalul acestui sezon.

Fostul președinte al lui Espanyol, Joan Collet, cel care a insistat pentru aducerea românului la Espanyol, a declarat că Câlcă nu va mai fi antrenorului catalanilor după data de 30 iunie. „Cred că Gâlcă nu oferă încrederea pentru a mai continua un an”, a spus Collet, pentru RAC1.

Acum, Espanyol se află pe locul 14 în La Liga, cu 40 de puncte, la 5 peste primul loc retrogradabil. Mai sunt doar două etape înainte de sfârșitul sezonului în Spania. Conform unei clauze din contractul lui Gâlcă, acordul românului se va prelungi încă un an dacă „papagalii” termină în primele 10. Formația care ocupă acest loc în La Liga în prezent este Malaga, cu 42 de puncte, dar care are și o restanță, cu Levante.

De când se află la cârma lui Espanyol, Costel Gâlcă a strâns 7 victorii, în 24 de partide oficiale, printre care 5 remize și 12 înfrângeri.

Ne puteți urmări și pe Google News