ARĂTA POSEDAT. Mărturia singurului SUPRAVIEȚUITOR al unei familii MĂCELĂRITE

ARĂTA POSEDAT. Mărturia singurului SUPRAVIEȚUITOR al unei familii MĂCELĂRITE

Singurul supraviețuitor al unui atac ucigaș care a dus la uciderea a patru membrii ai familiei sale, își amintește cum a reușit să supraviețuiască uneia dintre cele mai traumatizante nopți din viața lui.

Todd Holston a spus că miercuri, 11 octombrie, a simțit că ceva nu este în regulă când soția sa, Stacey, nu a răspuns la telefon când s-a întors acasă de la serviciu. Acesta a sunat la părinții soției acasă, aceștia mergând de urgență pentru a vedea ce se întâmplă la casa celor doi, unde au făcut o descoperire șocantă, relatează DailyMail.

„Doamne Dumnezeul meu”, a strigat mama femeii, spunând că a auzit un foc de armă, își amintește dispecerul serviciului de urgență în acel moment. După o razie de amploare de două zile, poliția l-a arestat pe Aaron Lawson, în vârstă de 23 de ani, și l-a acuzat de crimă agravată și de trei crime cu bestialitate în cazul morții lui Stacey Jackson de 28 de ani, Donald McGuire în vârstă de 50 de ani, Tammie McGuire de 43 de ani și fiul lui Jackson, Devin Holston, în vârstă de 7 ani.

Dar, înainte ca autoritățile să-l aresteze pe Lawson vineri, Holston va fi față în față cu cel care a executat un masacru sălbatic împotriva familiei sale, el fiind singurul supraviețuitor al masacrului, ajuns mai târziu acasă, unde avea să se bată cu atacatorul. La ora 19:00, Holston a ajuns acasă unde a găsit ușa deschisă și pe Lawson înăuntru, un bărbat pe care-l cunoștea de 10 ani, purtând un cuțit de buzunar și având o imagine de „posedat”. Cei doi s-au luptat, Holston fiind bătut și înjunghiat de cel puțin 10 ori pe gât, templu și brațe. Acesta spune că totul s-a desfășurat rapid, reușind in final să îl deposedeze de cuțit pe agresor, care a fugit. Următoarea fază fiind descoperirea cadavrelor familiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lawson a fost arestat și luat în custodie în sudul statului Ohio vineri, după ce a fugit în pădure lângă zona unde familia lui Holston a fost ucisă. Procurorii locali cer pedeapsa capitală pentru acesta, și, în contextul faptelor grave, cel mai probabil acesta va fi executat.