Apa Nova Bucuresti intervine rapid in cazul surparii de carosabil de pe Bd.Gheorghe Duca

Apa Nova Bucuresti intervine rapid in cazul surparii de carosabil de pe Bd.Gheorghe Duca

Surparea apărută în carosabil pe Bd. Gheorghe Duca la intersecția cu strada CC Arion, este generată de prăbușirea unui segment al retei de canalizare.

Rețeaua a fost construită în 1927 din beton simplu, are diametru de 50 cm și se află la o adâncime de 6 m. În urma inspecțiilor făcute de echipele ANB, după ploile record de luna trecută, s-a constatat că această rețea prezintă un grad avansat de uzură și trebuie reabilitată. În acest sens s-au făcut demersurile necesare pentru obținerea Autorizației de Intervenție în Regim Urgență, astfel pe data de 30/06/2016 s-a solicitat certificat de urbanism, pentru zona cea mai afectată aflată la intersecția dintre Bd Gh. Duca și Calea Griviței, urmând că restul rețelei să fie reabilitată în 2017.

În prezent echipele ANB și ACVATOT intervin în regim de urgență la remedierea avariei și se va regândi planificarea făcută anterior pe zona menționată.

Menționam că circulația tramvaielor a fost întreruptă pe această zonă și deviată pe alte rute.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vom reveni în cel mai scurt timp cu detalierea pașilor tehnici necesari și cu estimarea de timp, posibile doar după evaluarea în detaliu la fața locului, în cazul intervențiilor realizate în canale colectoare care nu permit ca dimensiune inspecția umană.