La doar câțiva kilometri de Timişoara se găsesc două izvoare cu apă minerală de poveste. Oamenii locului se jură că apa are capacitatea de a vindeca orice boală. Minunii naturale i se spune ”apă acră”.
Apa minerală de la Pişchia a fost redescoperită în anii ’60, când pe raza comunei au fost forate mai multe puţuri. „Apa acră”, cum era numită de localnici cu secole în urmă, e bogată în amoniu, sodiu, potasiu, magneziu şi calciu. Localnicii o beau, deşi fierul pe care îl conţine depăşeşte limita admisă. Oamenii spun însă că apa le dă puteri miraculouse. Explicația științifică e că prin compozitia ei chimică, aceasta este o apa bicarbonată, sodică, clorică, slab carbonizată si hipotonică, fiind indicată în tratarea unor afecțiuni ale aparatului digestiv, în afecțiunea căilor urinare și în stări alergice.
Izvoarele cu apă minerală de la Pișchia sunt menționate din secolele trecute. Înca din secolul al XVIII-lea, savantul italian Francesco Griselini, scrie despre apele minerale de la Pișchia: ”într-un loc din districtul Timișoara, la aproximativ jumătate de oră de drum de satul german Pișchia, se află două izvoare, dintre care unul cu apă minerală purgativă iar celălalt cu apă sulfuroasă, cu putere purgativă împotriva râiei și altor boli de piele, dar mortală pentru păsări și broaște”.
În ciuda acestor calități pe care le-au redesoperit comuniștii în anii 60, apa de la Pișchia nu a ajuns să fie exploatată în afara comunității. În localitate există mai multe foraje care alimentează școala și strzăile cu apă minereală binefăcătoare. Ultima fântână s-a forat în 1997. Conform analizelor de laborator conține cationi de amoniu, de sodiu, potasiu, magneziu, calciu, in proportie de 291 mg/l; anioni-sulfat, azolit, carbonat acid – 1041 mg/l; metale – 1, 7%; fosfat – 0, 25%; substante organice – 10, 1%; aciditate 6, 8%; alcalinitate – 16, 4%; duritate – 37, 8%; reziduu fix – 1042.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
