Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al premierului Viktor Orban privind granița cu SERBIA

Viktor Orban, la Băile Tușnad
Autor: | | 4 Comentarii | 1212 Vizualizari

Autoritățile de la Budapesta au anunțat că vor finaliza, până la 31 august, zidul de la granița cu Serbia menit a împiedica fluxul de imigranţi, termenul de finalizare a lucrărilor fiind mai rapid decât se preconizase anterior, potrivit Le Monde.

"Gardul va fi construit până la 31 august. Toate celelalte termene nu sunt valabile", a declarat, sâmbătă, premierul maghiar Viktor Orban, aflat la Băile Tuşnad.

Lucrările au început la jumătatea lui iulie, gardul de patru metri înălţime şi cu o lungime de 175 de kilometri, la frontiera dintre Ungaria şi Serbia, având menirea să împiedice imigranţii şi solicitanţii de azil să intre în Ungaria, un stat membru UE, de unde încearcă, ulterior, să ajungă în alte state membre ale Uniunii, prin Austria şi Germania. Cea mai mare parte dintre ei provin din Irak, Afganistan, Siria şi ţări africane.

Ministerele ungare al Apărării şi de Interne au anunţat săptămâna trecută că realizarea acestui proiect, în totalitate, se va încheia în noiembrie. Gardul a provocat reticenţe din partea Comsiei Europene (CE) şi a şocat Belgradul. Anul acesta Ungaria a înregistrat deja peste 80.000 de cereri de azil, faţă de 43.000 câte a înregistrat în decursul lui 2014.

Parlamentul ungar a înăsprit recent condiţiile în care este acordat azil şi în care este autorizată menţinerea imigranţilor în tabere. Potrivit lui Orban, "imigraţia ilegală este legată de terorism şi antrenează o creştere a infracţionalităţii, inclusiv violuri şi şomaj". "Europa trebuie să rămână a europenilor", a subliniat el.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate