Anunţ şoc al sociologilor: Dacă nu se face nimic, în 50 de ani România rămâne cu 12 milioane de locuitori

Anunţ şoc al sociologilor: Dacă nu se face nimic, în 50 de ani România rămâne cu 12 milioane de locuitori

În mai puţin de 50 de ani, populaţia României s-ar putea înjumătăţi. Este anunţul şoc pe care îl fac sociologii, potrivit unui studiu publicat de stiripesurse.ro. Faptul s-ar datora, potrivit sursei citate, emigrării masive a populaţiei relative tinere, realizate pe fondul sărăciei lucii al cărei spectru bântuie în special zonele rurale. Sociologii susţin că cel mai afectat judeţ, din acest punct de vedere, ar putea fi Teleormanul.

Un anunţ şoc făcut de specialişti în sociologie şi susţinut, parţial, de statistici oficiale, arată că, în mai puţin de 50 de ani, populaţia României s-ar putea reduce dramatic, în cazul în care Statul nu va lua măsuri urgente, la aproape 12 milioane de oameni. Emigrarea se produce, în special, din cauza sărăciei, Teleormanul fiind, din această perspectivă, judeţul cel mai expus riscului de a fi părăsit. Sociologii sunt îngrijoraţi pentru că zonele mai puţin dezvoltate se depopulează rapid, scrie gazetaromaneasca.com. "Oamenii nu au locuri de muncă şi încearcă să migreze în special la nivel internaţional”, este punctual de vedere al sociologului Adrian Dan, citat de sursa la care am făcut referire. Soluţia propusă de specialişti în economie şi socilogie ar fi, în opinia lui Adrain Dan, la îndemâna Guvernului. "Nu există destule stimulente pentru familiile cu copii, tinere, să nască mai mult de un copil. Mircea Coşea, economist, susţine că o altă variantă ar fi "aducerea în ţară a unei populaţii străine extracomunitare, printr-o politică de absorbire a meseriilor pe care noi nu le putem acoperi”, spune Mircea Coşea, economist. Potrivit economiştilor şi sociologilor, lipsa de atitudine a Guvernului faţă de gravitatea extremă a situaţiei semnalate, problema se va înrăutăţi în special în zona de sud a ţării, unde populaţia din Teleorman, spre exemplu se va reduce, conform estimărilor făcute de Institutul Naţional de Statistică, cu aproape 60 la sută. La fel se va întâmpla cu zonele din Olt, Brăila şi Gorj unde aproape jumătate din populaţie va allege calea emigrării. Singurul judeţ unde populaţia va creşte cu 50 la sută până în 2060 va fi Ilfovul, ajutat de Bucureştiul care se extinde spre el. "Cei care sunt din Bucureşti şi Ilfov sigur că trăiesc aproape la fel ca în Occident. Cei care stau la Vaslui sau în altă parte sigur au toate motivele să plece pentru că viaţa lor e total diferită de ceea ce se întâmplă în capitală”, spune Mircea Coşea. Pe lângă reducerea populaţiei, studiul de la Stastică arată altă problemă gravă: până în 2060 vom avea în ţară de două ori mai mulţi oameni trecuţi de 65 de ani decât sunt acum. "România se confruntă cu o transformare socio-economică profundă, datorată schimbărilor demografice fără precedent. Se estimează că ponderea populaţiei cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani se va dubla, de la 15% la 30%, până în anul 2060, existând posibilitatea de a exercita o presiune puternică asupra costurilor aferente pensiilor, serviciilor medicale şi serviciilor de îngrijire de lungă durată. În acelaşi timp, se inversează creşterea, care a avut loc timp de câteva decenii, a populaţiei în vârstă de muncă a României, şi anume segmentul 15-64 de ani, urmând o scădere de 30% până în anul 2060, aceasta fiind una dintre cele mai accentuate scăderi din UE. O presiune suplimentară este exercitată de participarea redusă pe piaţa muncii a persoanelor de etnie romă, unul dintre grupurile de minorităţi etnice cele mai mari, mai tinere şi cu creşterea cea mai dinamică din România, precum şi de emigrarea netă accentuată, care în ultimul deceniu a redus grupul cu vârste cuprinse în prezent între 25 şi 30 de ani cu aproape 20%.