Antrenorul Simonei Halep, VEȘTI despre revenirea româncei în circuitul WTA: „Acolo va fi casa noastră timp de două săptămâni”

Antrenorul Simonei Halep, VEȘTI despre revenirea româncei în circuitul WTA: „Acolo va fi casa noastră timp de două săptămâni”

Simona Halep, locul 4 mondial, este pe cale să încheie perioada de recuperare, pe care a făcut-o în urma unei accidentări la genunchi.

Australianul Darren Cahill, antrenorul tenismenei noastre, a anunțat că Simona Halep va reveni în circuitul WTA odată cu turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (8-19 martie). Astfel, sunt șanse extrem de mici ca românca să spună pas acestei competiții, pe care a și câștigat-o în 2015. În ultima lună, Simona a făcut fizioterapie şi exerciţii pentru întărirea muşchilor. De această dată are de apărat 250 de puncte la Indian Wells, câștigate în ediția precedentă, când s-a oprit în „sferturi” (4-6, 3-6 cu Serena Williams).

Miercuri va lua startul ediția 2017 a turneului de la Indian Wells, însă jucătoarea „tricoloră” va ajunse în SUA abia duminică. „Eu şi Simona vom ajunge duminică la Indian Wells. Acolo va fi casa noastră timp de două săptămâni. Ne vedem la antrenamente pe terenurile 7 şi 8”, a scris Darren Cahill pe Twitter.

 

Ne puteți urmări și pe Google News