Antrenament comun al militarilor turci și români în Marea Neagră

Antrenament comun al militarilor turci și români în Marea Neagră

Peste 150 de militari români ai Forțelor Navale Române se antrenează, în Marea Neagră cu marinarii militari turci la exercițiul multinațional Steaua de mare. Două nave militare turcești, participante la exercițiu, vor putea fi vizitate de populația civilă, mâine, în portul Constanța

 

Navele militare turcești, fregata TGC „Bartin” (F-504) şi nava purtătoare de rachete TCG „Kalkan” (P-348, au acostat, astăzi, pentru trei zile, în portul Constanța la dana de pasageri din apropierea portului militar. Potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Navale Române, Corneliu Pavel, Pe timpul staţionării, sunt prevăzute vizite la Comandamentul Flotei, la sediul Primăriei Constanţa şi la Muzeul Național al Marinei Române. De asemenea, marinarii militari turci vor depune coroane la Cimitirul Eroilor Turci din Slobozia și vor vizita obiective turistice din Constanţa şi din împrejurimi.

La începutul săptămânii viitoare sunt planificate exerciţii de antrenament pe mare cu marinarii români şi cei turci, în cadrul exercițiul “Steaua de mare”, organizat de partea turcă. Vor participa aproximativ 150 de militari români ambarcaţi la bordul corvetei „Contraamiral Horia Macellariu” (265) şi la cel al navei purtătoare de rachete „Lăstunul” (190). Sunt planificate exerciţii de antrenament pe mare care au ca obiective dezvoltarea abilităților și a capabilităților operaționale ale echipajelor navelor participante, creșterea nivelului de pregătire pentru luptă, precum și contribuția la menținerea securității maritime în Marea Neagră.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sâmbătă, între orele 14.00-17.00, cele două nave militare turcești vor putea fi vizitate de populația civilă.