În anul descoperirii lor pe malul râului Mureș, în 1961, poate doar reputatul arheolog Nicolae Vlasa directorul Departamentului de Preistorie a Muzeului din Cluj, bănuia importanța artefactelor denumite ulterior Tăblițele de la Tărtăria.

De mici dimensiuni, albe în momentul descoperirii lor, cele 3 tăblițele au fost repede remarcate datorită multitudinii de simboluri riguros așezate și incizate pe un disc și două paralelipipede modelate probabil în podul palmelor, de antice preotese.

Dar această multitudine de simboluri ce fascinează generații de cercetători și arheologi a fost și primul motiv ce a trezit suspiciuni într-o altă categorie de istorici. Semne incizate apar frecvent în ceramica Culturii Turdaș-Vinca cu o vechime de peste 8000 de ani pe teritoriul României dar izolat

Scrierea este influențată de modul de gândire a societății (de aceea o formulă de a descifra simbolurile preistorice este să înțelegem mai întâi modul de funcționare a societății ce a creat-o ). Ideogramele, precum cele ale civilizației Turdaș-Vinca, reprezintă prin aria mare de folosință dar mai ales prin continuitatea simbolurilor conținute chiar până în zilele noastre, o structură universală de comunicare, poate chiar o scriere comună a neoliticului balcanic și nu numai. Iar Tăblițele de la Tărtăria sunt doar vârful aizbergului.

Profesorul Gheorghe Lazarovici, formator de școală de arheologie românească a preluat moștenirea lăsată de Nicolae Vlasa și de 50 de ani cercetează un fenomen istoric unic – cele mai vechi simboluri din lume! Și poate, ce-a mai veche formă de comunicare pe baza căreia s-a născut conceptul de Scriere Danubiană.

Neoliticul de pe teritoriul Romăniei este încărcat de simboluri, este semnul unei civilizații avansate pentru mileniul VI î.e.n., o civilizație ce are la bază o societate preponderent agricolă ce a născut o religie solară și un calendar lunar în mare parte valabil și astăzi ca ritualuri și metode de calcul. Inițierea, relația maestru-ucenic a fost secretul transmiterii și evoluției peste milenii a cunoștințelor antice dobândite în generații, a fost secretul continuității. Iar societatea neolitică a avut în centrul vieții spirituale și nu numai, preotesele ca reprezentante ale Marii Zeițe Mamă.

În funcție de zeitatea adorată, istoria lumii se poate împărții în trei mari perioade ce suportă întrepătrunderi, nuanțări geografice și detalieri. Prima perioadă datată aproximativ 10 000 î.e.n. – 2500 î.e.n. este dominată de Marea Zeiță Mamă neolitică, probabil cea mai prolifică etapă a civilizației umane actuale; a doua perioadă este dominată de Zeul Tată indoeuropean, cca. 2500 î.e.n. – anul 0 , iar în a treia perioadă identificăm ca zeitate centrală Fiul începând cu anul 0 până în prezent. Aceasta este o împărțire arbitrară deoarece se identifică continuări dar mai ales influențe ale unui cult / religie dintr-o perioadă în alta pe durate lungi de timp sub diferite forme sau chiar neschimbate ( cum este cultul idolului feminin cu pruncul în brațe ca fundament al societății iar din punct de vedere religios, ca început de lume / civilizație ).

Așezarea neolitică din lunca Mureșului se găsește în plină religie a Marii Zeiță Mamă, ipostază care influențează însăși modul de gândire și comportament a comunității umane. Reprezentantele ei, preotesele / șamanele / sibilele, precum era cea de la Tărtăria, aveau o dublă importanță, de vraci sau vindecător (dețineau cunoștințe medicale, anatomice, botanice, terapeutice) și profetese (cunoștințe astronomice, administrative, geografice, socio-comportamentale).

Mormântul de incinerație descoperit în marele sit arheologic de la Tărtăria conținea oasele preotesei care a deținut, folosit și transmis mai departe, cunoștințele ascunse în simbolurile existente pe cele 3 tăblițe alături de 26 de idoli de lut ars, doi idoli de alabastru și o brățară de scoici, un alt element caracteristic doar femeilor. Preotesele antice aveau menirea să ghideze comunitatea umană, creau obiectele de cult, făceau observații științifice cu preponderență medicale, stabileau locul unei noi așezări și chiar împrumutau numele lor acestei noi așezări formate. Datarea așezării de pe malul Mureșului de la Tărtăria este 6200 î.e.n. iar a celor 3 tăblițe este 5600 î.e.n. ( cu 2000 de ani înaintea Sumerului ). Complexitatea simbolurilor existente pe doua dintre tăblițe, ce erau suprapuse pentru a acoperi poate cea mai prețioasă dintre informațiile incizate, a născut o întrebare: cât de mult putem merge în timp pentru a căuta sursa primară a cunoștințelor care au stat la baza simbolurilor preistorice de la Tărtăria?

De la Institutul de Arheomitologie din Sebastopol, California, SUA, istoricul Joan Marler în urma cercetărilor interdisciplinare desfășurate pe teritoriul României, are un răspuns uimitor: cca. 35 000 de ani î.e.n.

​Tărtăria este sit sacru de la început până la final; asa consideră un inițiat al zilelor noastre, profesorul Sabin Luca directorul Muzeului Brukenthal din Sibiu cel care continuă săpăturile la Tărtăria pe o zonă mult mai largă. Iar descoperirile sale impresioneză permanent lumea științifică. Alte tăblițe, amulete, plăci votive ( unele din ele conținând cele mai vechi forme de rune cu mii de ani înainte de apariția runelor oficiale ) au ieșit la lumină după milenii de așteptare completând prin noi simboluri spațiile lipsă din ceea ce urma să devina sau să fie redescoperită: Scrierea Danubiana.

Dacă acum 50 de ani Tăblițele de la Tărtăria au trezit suspiciuni datorate unicității descoperirii și complexității simbolurilor conținute, astăzi când există mii de artefacte cu semne identice și sute de cercetări efectuate, preistoria pământului românesc începe să se scrie.

Semnele ce compun Scrierea Danubiană sunt consistente, cu o trasare neambiguă și cu folosințe multiple, consideră lingvistul Harald Haarmann, dealtfel o concluzie la care se ajunge in mod firesc atunci când intri în contact cu multitudinea artefactelor civilizației Turdaș ce conțin simboluri considerate sacre.

Sacralitatea acestor simboluri, cum sunt cele aflate în partea dreapta-sus de pe tăblița rotundă de la Tărtăriareprezentând etapele Lunii cu marcarea unei anumite date, survine în urma relaționării unor avansate cunoștințe de astronomie cu cele de anatomie umană, informații deținute doar de preotese și transmise prin inițieri. Evident, aceste cunoștințe practice și foarte utile unei comunități umane aflate în expansiune (agricultura a permis comunității să aibă mai mulți copii decât comunităților de pescari și vânători, pe teritoriul României preistorice existând un adevărat boom demografic datorat pământului fertil) erau secrete și comunicate în mod ritualic în anumite momente din timp, căpătându-și astfel carcaterul de sacru. Sub noțiunea de sacru s-au ascuns inițial informații practice din domeniul astronomiei aplicate, anatomiei, medicinei, administrației, organizării militare, agricultură, inginerie, arhitectură dar pentru că ele nu erau la îndemâna și înțelegerea oricui, au fost îmbrăcate în haina inițierilor cu etape (trepte) de absolvire. Inițierea, din preistorie până în prezent, este echivalentul educației – acesta este rolul și meritul preotesei de la Tărtăria ca parte componentă dintr-un întreg continuu proces istoric ajuns la noi prin interpretarea simbolurilor de pe anticele tăblițe.

Marele etnograf român Ion Ghinoiu consideră pe bună dreptate că cea mai importantă descoperire a omului în decursul evoluției lui, este calendarul. Tăblița rotundă de la Tărtăria conține cel mai vechi calendar din istoria cunoscută a umanității. Asocierea etapelor Lunii cu bioritmul feminin (pe tăblița rotundă fiind marcată perioada maximă de fertilitate) într-o perioadă când numărul de copii decidea viitorul unei comunități agricole, observație făcută firește de o femeie și evoluată ca informație în timp, a dus la apariția primei forme de calendar în societatea preistorică.

Directorul Institutului de Științe Preistorice de la Roma, istoricul Marco Merlini atribuie numerele 7 și 21 științelor secrete ale preoteselor a căror precizie în a calcula etapele Lunii și influența acesteie asupra bioritmului uman este valabilă și astăzi. Simbolurile neolitice devin nemuritoare prin încărcătura puternică cu care au fost zămislite; păstorul care are grijă de turmă, tronul dublu ca semn al puterii pe pământ și în cer, oranta (preoteasa în rugăciune) aflate pe tăblița rotundă, X-ul ca marcaj al zeității supreme, pocalul ca purtător al lichidului sacru, capul de taur etc. Le găsim cu aceași valoare peste milenii de utilizare. Dintre ele, se remarcă silueta orantei de pe tăblița rotundă, dreapta-mijloc, simbol al reprezentanei sau chiar al Marii Zeițe Mamă ce se păstrează și azi ca semn al matriarhatului sacru, al descendenței regale, al impulsului nașterii / renașterii unei religii, civilizații. Pentru societatea din neoliticul românesc urmărită pe parcursul a milenii de dezvoltare și continuitate spirituală, Tăblițele de la Tărtăria prin normele de organizare socială, de respectare și celebrare a anumitor date din timp, de calcul lunar, pot fi considerate fără a greșii, echivalentul mai vechi a Tablelor de Legi ale lui Moise.

Simbolurile Tăblițelor de la Tărtăria, studiate prin prisma semnelor Civilizației Turdaș ce stau la baza Scrierii Danubiene, demonstreză trăsături care indică indubitabil un sistem de scriere ori comunicare.

> Semnele Civilizației Turdaș au intenționalitate și distincție, sunt extrem de stilizate.

> Unele semne par a fi funcționat ca semne-rădăcină care își modifică sensul printr-o adăugire.

> Conțin ligaturi, se formează semne complexe prin contopirea a doua sau mai multe semne elementare. > Semnele apar aliniate într-un șir aranjat, de obicei orizontal, rareori pe diagonală.

> Conceptele și cuvintele frază sunt separate de grafeme speciale ca punctele, liniile verticale, x-uri sau cruci mari.

> Există registre multiple pentru scris și citit. Un text este împărțit în două zone printr-o linie orizontală.

> Reiterarea semnelor asimetrice într-o singură inscripție exclude funcția lor pur decorativă.

> Este rar ca semnele să fie folosite o singură dată, fără să reapară.

Articol dedicat profesorului Gheorghe Lazarovici fondator de școala de arheologie românească.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)