Editura Evenimentul si Capital

ANI dă LOVITURA Cabinetului Grindeanu. Un ministru aflat în CONFLICT DE INTERESE

Autor: | | 1 Comentarii | 1360 Vizualizari

Ministrul Apelor Adriana Petcu a pierdut definitiv procesul în care a contestat decizia privind conflictul de interese în care ar fi fost când a avut funcţia de director în Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, instanţa supremă respingând cererea acesteia de anulare a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), scrie news.ro.

Dosarul deschis de procurori în urma sesizării ANI privind conflictul de interese în care s-a aflat Adriana Petcu este clasat din 2015, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti stabilind atunci că fapta nu există.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, în 2 februarie, contestaţia formulată de Adriana Petcu după ce Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, în 24 aprilie 2015, în contencios administrativ, că aceasta a fost în conflict de interese, menţinând astfel decizia ANI din decembrie 2014.

Judecătorii instanţei supreme au stabilit că recursul declarat de Adriana Petcu este nefondat, decizia fiind este definitivă.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în 8 decembrie 2014, că Adriana Petcu, atunci director în cadul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa, judeţul Buzău, a fost în conflict de interese de natură penală, întrucât a semnat o adresă transmisă Administraţiei Naţionale „Apele Române”  prin care s-a propus includerea sa în componenţa grupului de lucru al proiectului „Sigma for Water - Identificarea problemelor şi măsurilor necesare în vederea analizei posibilităţii de refacere a zonei umede la confluenţa râului Călmăţui cu fluviul Dunărea", în baza căreia a fost încadrată în funcţia de project officer şi a obţinut astfel venituri de 27.086 de lei.

ANI a sesizat atunci Parchetul Judecătoriei Buzău, care a declinat cauza la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, unde procurorii au clasat dosarul, în 2015, după ce au făcut verificări privind un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Adriana Petcu, stabilind că fapta nu există.

În 23 decembrie 2014, Adriana Petcu a contestat la Curtea de Apel Bucureşti, în contencios administrativ, raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, cerând anularea acestuia. Instanţa i-a respins însă solicitarea, în 24 aprilie 2015, apreciind că acţiunea este inadmisibilă.

Adriana Petcu a contestat, în 17 iunie 2015, decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care a început judecarea cauzei un an mai târziu, în 29 iunie 2016.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara în 3 ianuarie, după ce a prezentat lista membrilor Cabinetului Grindeanu, că Adriana Petcu, tocmai a câştigat în justiţie procesul cu ANI, fiind un subiect închis.

"Poate e un amănunt neimportant, dar, totuşi, dacă este o hotărâre definitivă şi irevocabilă, cred că este un subiect închis", a spus Liviu Dragnea, întrebat despre Adriana Petcu care a fost în conflict de interese.

Adriana Petcu a fost director al Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa din 1 martie 2010 şi până miercuri, când a fost învestită ministru al Apelor şi Pădurilor.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate