Anexarea Crimeei, subiect de FILM pentru ruși. Bugetul: 4 MILIOANE de dolari

Anexarea Crimeei, subiect de FILM pentru ruși. Bugetul: 4 MILIOANE de dolari

Un film despre anexarea Peninsulei Crimeea va fi realizat în Rusia, de regizoarea Taisia Igumentseva, câștigătoarea premiului I la secțiunea Cinéfondation la Festivalul de Film de la Cannes, în 2012. Bugetul peliculei este de 4 milioane de dolari.

Potrivit hollwoodreporter.com, citat de ZDT, proiectul a fost anunţat la Festivalul de la Cannes de către directorul companiei Avatar Film, Anatolz Sivushov. Compania intenţioneză să obţină o parte din finanţare din fonduri publice.

"Ne-ar plăcea să spunem o poveste a unor oameni reali, să ne concentrăm în principal pe perspectiva umană", a spus Sivushov, pentru cotidianul rus RBK Dailz.

"Acest subiect a îngrijorat milioane de oameni vreme îndelungată şi cred că este actual şi reprezintă o bună oportunitate pentru o activitate creativă", a declarat Taisia Igmentseva, pentru postul de radio Business FM.

Ne puteți urmări și pe Google News

Antunțul n-a fost unul bine primit de internauții ruși.Taisia Igmentseva a fost acuzată că a acceptat acest proiect pentru a face propaganda în favoarea Kremlinului.