Dan Andronic: Este un SCANDAL care va costa ENORM. Cei doi PROCURORI vor avea ORGOLIU

Dan Andronic: Este un SCANDAL care va costa ENORM. Cei doi PROCURORI vor avea ORGOLIU

Jurnalistul Dan Andronic a comentat ultimele evoluții ale scandalului dintre procurorii DNA și procurorul șef Laura Codruța Kovesi, menționând că acest conflict nu avantajează pe nimeni și mai mult, va duce la pierderea încrederii în DNA pentru mult timp de acum înainte.

În intervenția sa la postul B1 TV, jurnalistul Dan Andronic a comentat situația actuală din DNA, spunând că „DNA nu este ce ne doream, nu este ce ne-am închipuit, este o instituție în care regăsim practici dinainte de 1989, în care se întâmplă ceea ce Titu Maiorescu numea teoria formelor fără fond.”

Acesta continuă spunând că „Eu nu am mai auzit de un asemenea scandal în Europa, ca sa fiu foarte, foarte sincer. Este un scandal care va costa enorm, și care nu se va termina aici, pentru că, cel puțin cei doi procurori, care sunt procurori vechi, vor avea orgoliul să nu rămână cu reputația pătată. Aceștia vor spune lucrurile așa cum s-au întâmplat. Vom mai afla foarte multe lucruri care nu vor fi în avantajul cuiva. Nu cred că cineva ar putea să iasă avantajat din toată această poveste.”

Încercând să spună cine va plăti pentru acest scandal, Dan Andronic menționează că „Ar trebui să vorbim mult mai mult despre instituții și mult mai puțin despre oameni, pentru că dacă dispariția unui om duce la griparea unei instituții, înseamnă de fapt că acea instituție nu este trainică”.

Cu referire la declarațiile lui Doru Țuluș și ale Mihaelei Moraru, jurnalistul spune că acestea „Reflectă o instituție în care principiile de lucru în niciun caz nu sunt cele europene. Dacă un procuror șef cere arestarea cuiva fără să știe despre ce este vorba in dosar, suntem într-o zona a arbitrajului pe care nu o regăsești într-o tară normala. Daca un procuror șef nu mai poate colabora cu doi oameni pentru că li se pare ca s-a ajuns la un nivel în care lipsa de încredere domină munca și apar înregistrări și cereri de testare cu poligraful, intrăm deja în Cartea Recordurilor. Nu am mai auzit de un alt parchet în lume, în lumea civilizată, în care procurorii să fie testați cu poligraful, să fie tratați ca niște infractori, mincinoși din start. Această situație este rezultatul unui proces care durează de câțiva ani buni.”

În timpul emisiunii a apărut și informația că au fost avizate cererile de revocare a procurorilor DNA, Doru Țuluș și Mihaela Moraru. Dan Andronic a comentat că „Decizia era una previzibilă, fiind un act administrativ, fiind totuși adevărat că este necesar un motiv temeinic pentru un asemenea act, dar îmi e greu să spun unui șef de instituție să lucreze cu doi oameni pe care nu îi mai vrea. Totuși, cei doi procurori cu vechime și experiență, au o reputație personală de apărat și nu se vor limita doar la această ședință. Eu m-aș aștepta să vedem o dezvoltare a acestui scandal, asta dacă nu li se face și lor repede un dosar.”

În încheiere Andronic spune că totul este „Rezultatul unei bătălii care are conotații personale, nu are conotații instituționale, în care orgoliul lui Kovesi și interesele Kovesi s-au ciocnit cu cele ale celor doi procurori, pentru că dacă doamna Iorga vorbea de faptul că Kovesi a intervenit în ultima vreme peste ea în dosare, este la fel de grav ca și orice acuzație adusă celor doi procurori. Nu este o bătălie din care cineva să iasă avantajat. Va fi sânge de ambele părți.”