Andreea Marin, DECLARAȚII-ȘOC: „Aveam un singur sacou. Am rămas FĂRĂ BANI de la o lună la alta de foarte multe ori”

Andreea Marin, DECLARAȚII-ȘOC: „Aveam un singur sacou. Am rămas FĂRĂ BANI de la o lună la alta de foarte multe ori”

Timp de nouă ani, Andreea Marin a făcut spectacol la TVR 1 cu emisiunea „Surprize, surprize”. „Zâna” s-a retras de pe platourile de filmare în anul 2008, când a aflat că este însărcinată cu Violeta.

Deşi toată lumea credea că Andreea Marin beneficia de un salariu colosal pentru apariţiile ei strălucitoare în care făcea oamenii fericiţi, vedeta a mărturisit că la început şefii nu au fost foarte generoşi cu ea. Mai mult, banii pe care îi câștiga nu îi ajungeau nici de la o lună la alta.

„Am vrut să fiu învăţătoare, apoi medic, însă niciunul dintre visele copilăriei nu s-a transpus în realitate. Eu am făcut matematică-fizică şi mai târziu informatică la facultatea din Iaşi. Părinţii mei erau ingineri şi eu aveam un drum tot ca inginer. Am luat-o de la zero. Cu interviuri făcute pe stradă, am învăţat totul de la început. Nu ţin minte exact salariul în bani, dar pot să spun că eram plătită cu jumătate de normă, salariul era şi aşa mic. Puteam să-mi cumpăr pe lună doar o sticlă de suc acidulat, pe care azi nu-l mai beau, şi să-mi plătesc taxiul de la cămin până la muncă, dus-întors, pentru că voiam să fiu elegantă. Eram o doamnă şi îmi doream să merg pe tocuri. Aveam un singur sacou. Nu aveam nimic scump, nu-mi permiteam să port nimic scump. În timp am evoluat, dar nu neapărat ca şi buget (...) Am rămas fără bani de la o lună la alta de foarte multe ori. Eu nu am fost plătită bine, în ciuda impresiei generale până departe, eram chiar la Surprize. Până nu am început să fiu directorul acestui program nu am început să fiu plătită bine, să ne înţelegem bine! Eram îmbrăcată bine, doar la emisiune”, a mărturisit Andreea.

 

Ne puteți urmări și pe Google News