Editura Evenimentul si Capital

Anchetă după PRĂBUȘIREA avionului lângă Moscova. Cine erau VICTIMELE și ce spun investigatorii | UPDATE

Epava avionului Saratov
Autor: | | 2 Comentarii | 2114 Vizualizari

Anchetatorii ruși cercetează câmpul acoperit de zăpadă din apropierea Moscovei, pentru a găsi date legate de posibila cauză a prăbușirii avionului cu 71 de oameni la bord.

UPDATE ora 18.00

Echipele de căutare și salvare de 600 de persoane a găsit circa 200 de părți din trupurile victimelor, în câmpul acoperit de zăpadă, scrie CNN.

„Fragmentele din avion și din trupurile pasagerilor morți sunt răspândite pe o arie foarte mare de circa 1 km pătrat”, a spus Svetlana Petrenko.

Ambele cutii negre de la bord au fost recuperate, dar nu există deocamdată date privind cauza accidentului.

Printre cei 65 de pasageri aflați la bord erau și trei copii, cu vârste de 5, 13 și 17 ani, a anunțat agenția Ria Novosti.

Cauze necunoscute

Aparatul companiei Saratov Airlines a căzut la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo, duminică după-amiază.

Oficialii spun că iau în considerare condițiile meteo, eroarea umană sau  probleme tehnice ca fiind cauze posibile ale accidentului. Nu au menționat posibilitatea unui atac terorist.

Avionul de tip Antonov An-148 era în drum spre Orsk, în Munții Urali. S-a prăbușit lângă satul Argunovo, la 80 km sud-est de Moscova.

Părți din aparat și bucăți de cadavre sunt răspândite pe o arie foarte largă. Salvatorii și-au abandonat mașinile și au mers pe jos, pentru a putea ajunge la zona izolată a accidentului.

O purtătoare de cuvânt a agenției de investigare, Svetlana Petrenko, a declarat că operațiunea de căutare va dura cel puțin o zi, conform gazeta.ru, citată de BBC. Piloții nu au lansat niciun apel de ajutor, dar una dintre cutiile negre a fost recuperată de la locul accidentului.

Președintele Vladimir Putin a exprimat condoleanțe familiilor victimelor. Atât guvernul SUA, cât și cel al Marii Britanii s-au declarat întristate de tragedie. Este primul avion comercial de pasageri care s-a prăbușit după mai bine de un an, 2017 fiind cel mai sigur an înregistrat în istoria călătoriilor aeriene.

Avionul a decolat la ora locală 14.27, duminică, a pierdut contactul cu radarul câteva minute mai târziu. Conform site-ului Flightradar24, avionul a coborât cu o viteză de 1.000 metri/minut.

Martorii au declarat presei ruse că aparatul era deja în flăcări când se prăbușea.

O anchetă penală a fost lansată prvind „încălcarea regulilor privind operațiunea de transport aerian, care a cauzat moartea a două sau mai multe persoane”.

Lista oficială a pasagerilor și a echipajului a fost publicată, în limba rusă, de Ministerul pentru Situații de Urgență. Printre victime se aflau un copil și doi adolescenți, aproape toți pasagerii fiind din regiunea Orenburg, unde se află orașul Orsk, a spus primarul  Andrei Odintsov.

Doi pasageri erau din Moscova și un altul din St. Petersburg.

Pilotul era experimentat - avea 5.000 de ore de zbor la activ.

Compania aeriană Saratov Airlines este din Saratov, la circa 840 km sud-est de Moscova. În 2015, i s-a interzis să opereze curse internaționale, după ce inspectorii au găsit o altă persoană, în afara echipajului, în carlingă.

Compania a făcut apel la această decizie și și-a schimbat politica, înainte de a relua cursele internaționale, în 2016.  

Zboară în special în interiorul Rusiei, dar mai are curse și spre Armenia și Georgia.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
07:10 Justiția e oarbă sau are orbul găinilor? 22:57 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Cine este al 4-lea procuror din înregistrările lui Cosma și cui i s-a mai pregătit UN DOSAR 22:38 Alte NEREGULI INCREDIBILE la DNA Ploieşti! Vlad Cosma a explicat CUM ERA INSTRUIT să fie consecvent. REACŢIA JUDECĂTORILOR, de neuitat 22:24 Teribilul ROL FALS JUCAT de Dragnea şi CAMUFLAJUL din spatele REVOCĂRII ŞEFEI DNA. Se ştie deja DECIZIA LUI TOADER pentru Kovesi 20:18 STENOGRAME EXPLOZIVE cu procurorul DNA Mihaiela Iorga Moraru și un PERSONAJ CELEBRU. Un nou scandal în Justiţie 20:08 Laura Codruţa Kovesi, din nou la ATAC. Ce planuri are ŞEFA DNA? Breaking News! 18:36 VIOLENȚE la protestul din fața DNA. Mălin Bot, o nouă încăierare cu jandarmii! Informații de ultimă oră! 18:23 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Kovesi A MINȚIT ÎNCĂ O DATĂ. Documentul care o incriminează 14:28 BĂSESCU tranșează scandalul DNA Ploiești. SFAT VITAL pentru Iohannis: „CEREAM imediat O ANCHETĂ”! 11:13 Elena Udrea, ATAC la Kovesi: NU vreau să fiu EXECUTATĂ. O să fiu aceeași și dacă intru la PUȘCĂRIE 11:08 Laura Codruţa Kovesi, în centrul unui NOU SCANDAL. Inspecţia Judiciară efectuează VERIFICĂRI. News Alert 15:21 MITING LA COTROCENI. Abuzurile procurorului Portocală AU STÂRNIT PSD. SCANDAL la POARTA LUI Iohannis. Update 15:05 DOVADA care o incriminează pe șefa DNA. Vlad Cosma: „Kovesi A MINȚIT”. Apar NOI DEZVĂLUIRI 11:49 Toader, Kovesi, raportul şi revocarea, MISTER ELUCIDAT! CE SE POATE FACE şi ce nu? Un fost ministru al Justitiţiei A LĂMURIT TOTUL 11:09 Adevărata VULNERABILITATE a șefei DNA. MARILE ȘPĂGI și MARILE AVERI, „uitate” de Kovesi. Atacul neașteptat al unui jurnalist 08:48 NOI informații în SCANDALUL DNA. Daniel Savu CONTRAATACĂ. Ce le pregătește procurorului „Portocală” și lui Lucian Onea 19:28 PROCURORUL „PORTOCALĂ”, călătorie INCOGNITO prin Drumul Taberei. NEGULESCU, întâlnire de gradul ZERO 15:39 Inspecția Judiciară a CSM s-a SESIZAT din oficiu. Verifică DEZVĂLUIRILE lui Vlad Cosma despre DNA Ploiești și procurorul „Portocală” 18:43 De-a ce se joacă Tudorel Toader? PSD-iștii au ieșit la ATAC! REACȚIE DURĂ după declarațiile ministrului Justiției! Ce I SE PREGĂTEȘTE

Articole salvate