ANALIZĂ devastatoare privind ADEVĂRATA stare din PSD, făcută din INTERIOR

ANALIZĂ devastatoare privind ADEVĂRATA stare din PSD, făcută din INTERIOR

Politrucii, personaje nesincere din care se vor alege mai întâi traseiştii, apoi trădătorii şi, în final, călăii partidelor, îşi dau în aceste zile coate în PSD ca să fie văzuţi de conducerea centrală a partidului, “poate şi puţin mângâiaţi pe creştet”, scrie pe pagina sa de Facebook Ninel Peia, deputat PSD în legislatura 2012-2016.

Fostul deputat PSD scrie că “parlamentarii, primarii, consilierii judeţeni şi locali, simpli membri de partid au cam fost uitaţi, deşi acolo este baza, puterea unui partid. Oameni de valoare, profesionişti deosebiţi, intelectuali respectaţi peste hotare, dar anonimi, aici, la noi, oameni de afaceri cu simpatie faţă de stânga, oameni ce pot face diferenţa şi pot schimba spre bine destinul Ţării, imaginea ei şi ridicarea noastră ca naţiune egală cu oricare alta sunt cuprinşi de lehamite, stau în adormire. Entuziasmul lor se pierde, inutil, zi de zi. Pentru că PSD nu face nimic pentru ei, nu îi sprijină, nu îi caută, nu îi ajută să îşi găsească locul meritat în partid, în administraţie. Acum platitudinea a căzut grea peste partid. În teritoriu, profesionişti adevăraţi şi politicieni de calitate se dau la o parte dezamăgiţi că nu sunt căutaţi, găsiţi şi ascultaţi la Centru”.

“PSD, nu face ca alţii, cinsteşte-ţi membrii şi ascultă-le vocile, aşa vei căpăta dârzenia stâncii şi succesul pe care social democraţia îl merită, aici, în România. Coboară spre sevă, către oameni, către rădăcinile care te-au făcut cel mai important partid al României contemporane. Unitatea membrilor unui partid, coerenţa ideilor şi încrederea deplină în obiectivele alese cu grijă fac unitatea unui partid politic, aşa cum unitatea în idei şi deziderate a majorităţii cetătăţenilor dau puterea unui stat de a rezista în calea oricăror vitregii”, îşi îndeamnă Peia partidul aflat într-o criză internă fără precedent.

Ne puteți urmări și pe Google News