Editura Evenimentul si Capital

Amintiri despre viitor: criza din 1929-1933

5cbfa63f6dc361fe7050eed14e55aebd
Autor: | | 68 Comentarii | 0 Vizualizari

În propoziţii scurte şi realităţi-telex, România sfârşitului de 2008 propune un personaj principal, Theodor Stolojan, premierul visat al coaliţiei PSD-PDL, şi pericolul care dă târcoale României: criza.

Alianţa neconvenţională şi aproape imposibilă dintre partidele mai sus-amintite este explicată în termenii unei nevoi urgente de stabilitate, care să producă soluţiile necesare gestionării dezastrului economic care se prefigurează. Contextul e nou. Mecanismele şi posibilele efecte ale tumultului financiar pot fi însă întâlnite, fie şi parţial, în istoria recentă a României. Se întâmpla acum aproape opt decenii - Marea Recesiune. EVZ şi-a propus să recompună, din presa interbelică, tabloul perioadei 1929-1933, pentru a înţelege ceva dintr-un trecut care pare să nu mai treacă. Şi care face scenariile viitorului într-o Românie a alianţelor surprinzătoare şi a unei vieţi mereu trăite în spiritul lui „ne-om descurca“. Demersul EVZ s-ar putea constitui într-un inventar al lucrurilor de evitat pe timp de criză şi, totodată, într-un tablou al provocărilor cărora să le facă faţă guvernul care se naşte, prin cezariană, în aceste zile. 1929: „octombrie negru“ Şi în Marea Recesiune a secolului trecut lucrurile stăteau la fel ca acum: autorităţile abordau patetic şi neprofesionist criza. Cu câteva luni înainte, economia „duduia“, iar cu câteva luni după eram în colaps, băncile făceau apeluri disperate întru sprijinirea fragilului leu, profesorii stăteau din grevă în grevă, iar mai periculos părea „iredentismul maghiar“. Sinucigaşii perioadei, „jenaţi financiar“, se duceau pe lumea cealaltă lăsând în urmă datorii şi implorând iertarea băncilor creditoare. În 1929, la finele unui deceniu de aur care estompase memoria macabră a Primului Război Mondial, criza a lovit din plin „România dodoloaţă“. Bursele s-au prăbuşit, marile companii au început să se clatine din temelii, iar „şomajul“ a devenit, dintr-un simplu cuvânt, o realitate cotidiană alarmantă. Niciodată n-a părut mai evidentă prăvălirea citadelei capitaliste decât în lunile şi în anii care au urmat acelui „octombrie negru“ din 1929. Au trecut aproape opt decenii de atunci, România bate la porţile unei noi crize economice de proporţii, iar comedia şi tragedia încă alcătuiesc aluatul din care ţara îşi prepară soluţiile anticriză. Criza, mereu prea departe Wall Streetul se prăbuşeşte prima dată pe 24 octombrie 1929. La Bucureşti, veştile ajung însă mai greu. Era internetului nu transformase încă miile de kilometri în secunde-distanţă. Trei zile mai târziu, cel mai mare ziar românesc al epocii, „Universul“, dedică, în fine, o „casetă“ evenimentului: „La Bursa de efecte din New-York s-au făcut tranzacţiuni asupra unui număr de circa 14 milioane acţiuni. Şedinţa a decurs extraordinar de furtunos şi în parte într-o atmosferă de panică, înregistrându-se scăderi colosale la cursurile celor mai multe hârtii“. Nici „Dimineaţa“, ziarul stângii politice, nu se grăbeşte foarte tare. Abia pe 1 noiembrie titrează pe prima pagină: „Crahul catastrofal de la Bursa din New-York“, descriind pe larg haosul de pe piaţa bursieră americană. Când vine vorba de România, optimismul e în floare. Criza e mereu „a lor“, a celorlalţi, mereu în altă parte: „În general, bilanţul Băncii Naţionale arată că situaţia economică a început să se îndrepte în mod foarte temeinic şi îndreptăţeşte speranţa ca, pe măsură ce se va valorifica noua recoltă, îmbunătăţirea să se accentueze“. Mai mult, pe 7 noiembrie, se desfăşoară, la Bucureşti, Adunarea generală extraordinară a Uniunii Industriaşilor. Despre criză şi posibilele sale efecte? Nicio vorbă. România îşi trăia încă iluziile departe de un tăvălug financiar ce avea să „muşte“, cu forţă şi pe neaşteptate, câteva luni mai târziu. „Băncile sunt Dumnezeu“ Starea de „dulce visare“ caracteriza şi vârfurile eşalonului politic românesc. Pe 10 noiembrie 1929, Ion Mihalache, la acea vreme ministru al agriculturii, publica în „Universul“ o „Scrisoare către plugari“, în care sfătuia agricultorul român să se arunce în braţele băncilor: „Agricultura nu se mai face azi numai cu «oasele». Trebuie să ne grăbim şi noi ca să nu ne dea cumpăna lumii peste cap. «Credit, organizare şi educaţie» sunt «Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh» al agriculturii române“. Un altfel de a spune că „Băncile sunt Dumnezeu“. Prognozata modernizare a agriculturii dădea şi tonul reclamelor din paginile ziarelor româneşti. Iată, de pildă, un promo din „Universul“: „Calul este un animal răbdător şi iubit de toţi. El nu mai este însă la înălţimea cerinţelor moderne. Vechile prejudecăţi nu trebuie să continue. De ce nu v-aţi adresa Agentului Ford celui mai apropiat, cerându-i să vă dovedească foloasele şi economia pe cari le veţi putea realiza în comerţul Dvs. cu ajutorul unei camionete noi Ford. Acum este timpul pentru cercetarea acestei probleme, deoarece iarna vine cu paşi mari şi iarna în România este nu numai aspră, dar şi piedica cea mai de seamă în calea transporturilor cu cai“. Recesiunea venea însă cu paşi de gigant. Oltenii şi dolarii falşi Efectele crizei şi începutul recesiunii teribile care avea să afecteze România până la mijlocul anilor ’30 începeau să producă primii „descurcăreţi“. România profundă a avut în permanenţă anticorpii necesari pentru a dezlega iţele situaţiilor complicate: „De câtva timp s-a constatat că circulă în ţară noi bancnote false de 1.000 lei din seria celor falsificate în comuna Băileşti (Dolj). Bancnota se poate cunoaşte după hârtie, care este inferioară şi fără lustru. Culoarea bancnotei este închisă, iar filigramele nu sunt reuşite“. Comedia nu se opreşte însă aici, căci în România începuseră să circule şi dolari falşi: „Tezaurul din Washington a înştiinţat poliţia Capitalei că s-au falsificat bancnote de 10 şi 20 dolari ai Băncii «Federal Reserve» din Missouri, seria 1928. Portretul lui Jackson, secretarul tezaurului, este imperfect“.

DRAMELE CRIZEI ECONOMICE. În România interbelică, mulţi negustori şi petrolişti s-au spânzurat sau şi-au tras un glonţ în tâmplă, din cauza dificultăţilor financiare "Odinioară, pe vremea Micei Românii cu oameni mari, se repeta o vorbă curentă: nu moare nimeni de foame în ţara românească. Au trecut vremurile, au albit capetele, ţara s-a mărit, oamenii s-au micşorat şi multă lume moare de foame în România Mare", Constantin Bacalbaşa, „Universul“ - 1930

Loading...
Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

FACEBOOK

Articole salvate