Editura Evenimentul si Capital

Amintiri despre domnul comandant de cursă lungă Traian Băsescu. Dana 53. Stretania și târcolitul viilor. Marmota Phil spune când începe primăvara. Gemenii sunt surprinși, Peștii simt lucruri | Horoscopul lui Dom' Profesor

Radu Ştefănescu
Autor: | | 3 Comentarii | 3994 Vizualizari

Pe 2 februarie s-au născut James Joyce, Fritz Kreisler, Talleyrand, Giscard D’Estaing, Harry Corradini, Vladimir Găitan, Ştefan Rusu, Nicolae Tatomir.

În calendarul creştin-ortodox este Întâmpinarea Domnului, zi cu roşu şi Sfinţii Iordan şi Gavriil.

Tradiţional, în „Kalendar” Stretenia, Filipii de iarnă, Martinii de iarnă, Martinul cel mare, Târcolitul viilor.

A noua zi a Filipilor de iarnă este dedicată femeilor.

Stretenia, vorbă slavonă, este o femeie misterioasă, rea, deosebit de periculoasă, care se ia la harţă cu Sf.Trifon şi îl dovedeşte, ba mai şi pedepseşte cu lupi şi urşi mânioşi sculaţi din somn. Sigur, o reminiscenţă din matriarhat, când femeia conducea. Şi iarăşi, poate fi  ecoul unei mari zeiţe europene, poate Demeter. Poate Ceres... cine mai ştie!

În timp, ca să se pozitiveze încărcătura spirituală a zilei, s-a spus că este ziua Maicii Domnului, care, în fine, reuşeşte să ajungă la Templu spre consacrarea Pruncului, la patruzeci de zile de la Crăciun!

Dar, important, pentru ziua de 2 februarie, este Târcolitul viilor, ritual de început de an viticol. După regiuni, obiceiurile diferă, dar cam oriunde în Europa, unde creşte viţa de vie, se înconjoară via de trei ori de către proprietar.

De exemplu, în Sicilia, toată familia înconjoară via, spunând în gura mare rugăciuni - să ne amintim că insula a fost colonie grecească şi că la Siracuza a murit marele Arhimede. În Franţa se fac mici ofrande la fiecare colţ al viei. La noi, în România, se face un cârnat caltaboş special numit „bundărete”. Stăpânul viei pleacă dis-de-dimineaţă cu traista cu bundăretele, ţuică, dacă vrea struguri de vin şi vin roşu, dacă vrea struguri de masă. La fiecare colţ al viei taie o ramură, o unge cu funingine din vatră şi cu untură de la Ignat, muşcă din bundărete şi bea o gură de băutură. Apoi, închinându-se către Răsărit spune: „Doamne, să-mi faci struguri cât bundăretele!”. Iar adresându-se viei „Bună dimineaţa, vie, faci struguri, sau te tai!”. Coardele tăiate se pun cruce peste piept şi se aduc acasă unde se plantează, devenind „Norocul viei”.

Un ameste de obiceiuri arhaice, precreştine (poate un simulacru de Mistere) cu o pojghiţă, o vopsea subţire creştină!

În această zi se întâmpină iarna cu vara şi se iau la luptă!” Elena Niculiţă-Voronca, Datinile... vol. II, 1998, pagina 258.

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, în anul 1993 a fost lansat filmul “Groundhog Day”, cu Bill Murray și Andie MacDowell. Regizat de Harold Ramis. Un mare succes, un film de colecţie, notat de severul IMDb cu nota 8,1, notă mare. Filmul tratează subiectul generos al unui perspnaj, un meteorolog, prins într-o buclă a timpului în Punxsutawney, unde venise să relateze despre marmota Phil, normal, pe 2 februarie. “Routine is the metronome marking most of our time on earth. Phil's gift is to see the routine and seize the day.” a spus celebrul critic Richard Corliss în “Time” referindu-se sofisticat şi filosofic atât la film, cât şi la realitate.

Pretextul filmului este un obicei local din State. El se sărbătoreşte în fiecare an, pe data de 2 februarie, in localitatea Punxsutawney, din Pennsylvania şi işi are originile în secolul XVIII cand coloniştii germani au sosit aici. Odata cu ei au adus şi sărbătoarea Întâmpinarii Domnului, pe stil protestant, pe care o sărbătorim şi noi românii, tot astăzi. Traditia germana spune ca daca soarele apare în aceasta zi şi ariciul işi va vedea umbra, înseamna că vor mai urma încă şase săptămâni de iarnă. Dacă ariciul nu-şi va vedea umbra, inseamna că primăvara va veni devreme. Nemţii şi olandezii stabiliţi in Pennsylvania au continuat aceasta tradiţie folosind mai degraba un hârciog mare, o specie de marmotă – au lăsat ariciul în poveştile Fraţilor Grimm. In mod oficial, prima Zi a Marmotei, Groundhog Day, s-a sărbatorit pe 2 februarie 1887, la Gobbler’s Knob în apropiere de Pittsburgh, deşi primele referiri despre acest eveniment, în ziarele din State, dateaza din anul 1841. Astăzi, Ziua Marmotei se sărbătoreşte în SUA şi in Canada, dar este aşteptată cu interes de tot globul pământesc.

Ziua Marmotei este o sărbătoare oficială, stabilită, de asemenea, pe data de 2 februarie, începând din data de 18 aprilie 2009, în cel mai nordic stat al Statelor, în Alaska. Se doreşte păstrarea tradiţiilor din Alaska, iar marmota este unul dintre cele mai simpatice animăluţe de acolo. Deocamdată nu s-au stabilit nişte obiceiuri care să însoţească această sărbătoare, în prezent este doar o mare petrecere unde se bea mult şi se mănâncă bine, se spun bancuri cu marmote şi participanţii se costumează în marmote, cel puţin unii dintre ei!

Punxsutawney Phil, cea mai celebră marmotă din toata lumea, şi-a vazut umbra de 103 de ori, nu şi-a vazut-o de 18 ori (9 ani nu au fost „inventariaţi”) şi trebuie precizat ca are o acurateţe de doar 40-41%. Adică, ca să fim  mai aprope de pronostic, să avem o acurateţe de 60%, trebuie să luăm lucrurile… pe dos!

Am mai spus și altă dată că sunt posesorul caietelor lui Topor. Pentru această iarnă este prevăzută iarnă grea, geroasă, lungă, continentală, cu puține precipitații. Primăvara, adică temperaturi pozitive consolidate, și noaptea și ziua, se va instala în București cam după prima decadă a lunii martie, iar aici, în Prahova submontană, la începutul lui aprilie.

Dragi lupi, padawani și hobbiți nu credeam că domnul Traian Băsescu o să iasă vreodată din prim-planul politic. Dar, iată, a făcut-o! Mulți au răsuflat ușurați, alții regretă sincer. O să se reîntoarcă?

Eu încerc să-mi adun amintirile. Prima dată m-am întâlnit cu domnia sa în dana 53, la Constanța, în port, cred că în anul 1983. Acolo era ancorată o navă lungă și frumoasă, bine pituită. Petrolierul ”Crișana” de 86.000 tdw, o bijuterie făcută de japonezi. Căpitan, Traian Băsescu, secund nea Costică, niciodată nu i-am știut numele întreg. Eu lucram la ICE Romelectro și colegii mei tocmai finalizaseră un contract imens cu Iranul, pentru construcția unei hidrocentrale, un baraj de 127 metri înălțime. Din tot comerțul exterior s-au oprit asupra mea ca să fiu derulatorul contractului și gestionarul de fonduri, singura semnătură în bancă. Aveau oameni buni pe atunci, profileri și psihologi. Poate nu eram cel mai indicat ca vârstă și origine socială, dar m-au trimis la post pentru că știau că nu o să mă ating de niciun cent. Nici de un cent, nici de milioanele de dolari la care doar eu aveam acces. Așa fusesem crescut, așa mă comportam! Și mai era un motiv, aveam baraka!

Petrolierul lui Băse primise ordin de marș de la armator, să se ducă să facă plinul în Golf, la Bandar Abbas. Petrol bun și ieftin iranian, în contul avansului pentru execuția barajului. Cei care-l executau erau inginerii, tehnicienii și muncitorii de la TCH, Trustul de Construcții Hidroenergetice, cel mai mare din țară pe atunci, avea aproape 50.000 de salariați. Eu colaboram cu directorul general tehnic Iurie Druță. Doamne, ce om, ce specialist, ce inginer! Nu am mai întâlnit unul mai bun ca el și am lucrat în multe locuri. Într-o dimineață mă cheamă la el. Era vizibil încurcat și cu el era și șeful serviciului export, Petre. Pe vremea aceea dacă erai pus în fața a două persoane cu răspundere, însemna că este o problemă, probababil foarte greu de rezolvat. M-am așezat la măsuța unde am fost invitat, am băut o cafea excelentă, naturală, lucru rar pe atunci, apoi domnul Druță a deschis discuția. Pe scurt, mulți salariați ai TCH urmau să plece în Iran, la șantier, cu avionul. Bagajele erau limitate la 20 kilograme iar excedentul te costa și ochii din cap. Nu aveau săracii oameni cu ce să plătească, iar trustul nu putea, nu-l lăsa legislația! Așa că s-au gândit să mă roage pe mine să fac eu ce fac și să trimit în Iran, pe unde știu, dar gratis, bagajele oamenilor, îmbrăcăminte, materiale de protecție, butoaie cu carne în untură, conserve, unele scule speciale și papetaria inginerească pentru serviciul tehnic. Cam cât cântărește toată marfa asta, întreb, suspicios. Cam 50 de tone, dar nu mai mult de 70, spune, nevinovat, directorul Druță. Mi-a căzut falca, la propriu! Cum să strecori cinci TIR-uri într-o țară în război, pe atunci, fără acte și costuri? Apoi directorul Druță a pus ochii în pământ și a spus: am fost la minister la directorul general Tiberiu Popescu și mi-a spus că numai tu poți să faci ceva. Adică eu. Tibi Popescu, pe care îl veneram, era un om deosebit, mă mai băgase într-o încurcătură. Prima a fost când m-a dus la Gheorghe Oprea care m-a numit șef negociator în Iran într-o afacere mare cât toată Europa, de care știau pe atunci doar trei oameni. Eu devenisem al patrulea și trebuia să fac treaba. Este altă poveste.

Stăteam și mă uitam în ochii domnului căpitan de cursă lungă Traian Băsescu. Era un bărbat foarte bine, nu era înalt, dar stătea drept-drept, avea mult păr pe atunci, bine îmbrăcat, uniforma îi ședea ca turnată, totul era călcat și scrobit iar crabul de pe chipiu îi strălucea de parcă ar fi fost de aur. Vorbisem cu armatorul, aveam un prieten la Navlomar, cu căpitănia, cu secretarul de județ, cu securistul din port, cu toată lumea. Toți mi-au spus că ei nu au nicio treabă, în principiu sunt de acord, trebuie să ajutăm muncitorii, doar pleacă să aducă țării valută, nu se plimbă. Toți au spus că, pe navă, căpitanul este stăpân și dacă vrea el, ia și un elefant, ei nu se bagă. M-a pufnit râsul. De ce râzi, domnule? m-a întrebat căpitanul de cursă lungă. M-a frapat tonul metalic, de comandă. Am înregistrat că nu spusese tovarășe, era de bine. I-am povestit treaba cu elefantul. A râs și el. Apoi l-am întrebat pe unde fusese, în ce țări acostase. Am depănat ceva amintiri, el știa foarte bine porturile, eu capitalele. Cam după o oră de tatonări, m-a întrebat de fapt ce doresc de la el, că se grăbește. I-am spus clar și fără să ascund nimic. S-a strâmbat, comic. Câte am făcut eu pentru țara asta, hai să o facem și pe asta, a spus. Unde ți-e marfa? La barieră, am spus. Am adus cele șapte camioane de la TCH în dana 53 și am supravegheat încărcarea pe ”Crișana”. Nea Costică, secundul, l-a întrebat cum prinde marfa în conosament. Nu-i nicio marfă, a declarat căpitanul de cursă lungă, este lest, doar mergem pe gol și în Mediterana știi cum sunt valurile. Apoi s-a întors câtre mine, sper că este cineva în port la Bandar Abbas ca să preia toate acestea, repede și legal, nu o să plătesc contrastalii pentru voi. L-am asigurat că totul este în ordine și așa a fost. Căpitanul de cursă lungă m-a salutat scurt, militărește și s-a urcat pe puntea navei lui, fără să se mai uite înapoi.

La șantier, băieții au închinat prima ceașcă de vodcă de stafide făcută cu alambicul de inox primit de acasă în cinstea și sănătatea căpitanului Traian Băsescu. Văd că i-a folosit!  Apoi… totul este istorie, istoria clipei prezentului, cum bine spune maestrul Cristoiu.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate