America se implică în războiul din Siria. Obama va face anunțul astăzi

America se implică în războiul din Siria. Obama va face anunțul astăzi

Preşedintele american, Barack Obama, urmează să autorizeze un program de instruire militară a rebelilor sirieni moderaţi pentru a consolida lupta împotriva al-Qaida și a insurgenților radicali, extinzând astfel implicarea Washingtonului în conflictul din Siria, dezvăluie ziarul Wall Street Journal.

Dacă va fi aprobat, programul va suplimenta unul deja în derulare, dar la scară mai mică, organizat de CIA, dar despre care nu se știe mai nimic deoarece este un proiect secret. Oficial, sprijinul american pentru rebelii sirieni se limitează încă de la începutul conflictului la un ajutor neletal în valoare de 287 de milioane de dolari, chiar dacă CIA este implicată într-un program secret de instruire militară a rebelilor moderaţi în Iordania.

Barack Obama ar putea anunţa noua poziţie americană în cursul unui discurs pe care urmează să-l susţină astăzi, la Academia Militară West Point.

"Preşedintele va prezenta clar intenţia de a spori sprijinul pentru opoziţia siriană moderată şi vecinii Siriei, care au făcut faţă ameninţărilor teroriste emanând din situaţia creată de (Bashar) al-Assad în Siria", potrivit unui oficial de rang înalt al administraţiei, citat de cotidian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Obama nu va preciza numărul rebelilor care urmează să fie antrenaţi şi nici unde va avea loc programul de instruire. Statele Unite întenţionază să contribuie la "consolidarea opoziţiei moderate", a adăugat ea, fără să confirme totuşi decizia cu privire la instruirea rebelilor moderaţi de către armata americană.

Decizia de a implica deschis Pentagonul în instruirea rebelilor este luată, potrivit ziarului citat, la capătul unui an de discuţii în cadrul administrației americane, prinsă între dorinţa de a spori presiunea asupra regimului sirian, teama de a fi atras într-un nou conflict în Orientul Mijlociu şi dificultatea de a proiecta un comportament moderat pentru rebelii care vor fi implicaţi în programul de antrenament.

Dar creşterea puterilor grupărilor rebele extremiste apropiate de Al-Qaida şi presiunea exercitată de aliaţii Statelor Unite în regiune, în special Arabia Saudită, au forţat luarea deciziei, apreciază cotidianul american.

În ultimele săptămâni, presa americană a relatat despre livrarea unor rachete antitanc americane TOW către grupări moderate rebele. Însă nu se ştie dacă aceste rachete au fost livrate de Statele Unite, sau de Arabia Saudită, cu aprobarea Washingtonului.

Potrivit postului de radio NPR, prima livrare a reprezentat un "test". Gruparea moderată Harakat Hazm a recunoscut că aprimit 50 de rachete. Combatanţii au fost încurajaţi să filmeze lansările de rachete şi să transmită înregistrările către "agenţia de informaţii externe", pentru a demonstra utilizarea lor, potrivit NPR.

Un ofiţer al Armatei Siriene Libere a confirmat pentru AFP că mişcarea Hazm a primit "peste 20 (de rachete de tip) TOW de la o sursă occidentală".