Unul dintre BOGAȚII LUMII vine la București. ANGAJEAZĂ 1.000 de oameni în IT. Ce AFACERI va face în România

Unul dintre BOGAȚII LUMII vine la București. ANGAJEAZĂ 1.000 de oameni în IT. Ce AFACERI va face în România

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, angajează nu mai puțin de 1000 de oameni în IT, la București, după ce și-a închiriat deja birouri pentru noua afacere.

Jeff Bezos, proprietarul celui mai mare retailer online, Amazon, a atins pentru prima oară nivelul de 100 de miliarde de dolari, după ce și-a crescut averea cu 2,4 miliarde de dolari „peste noapte”. Avansul se datorează creșterii valorii acţiunilor Amazon, cu 2%, pe fondul optimismului legat de Black Friday în SUA, scrie Bloomberg, preluată de Mediafax.

Potrivit datelor Adobe Analytics, cumpărăturile din online sunt în creştere cu 18,4% faţă de anul precedent, în SUA, iar investitorii se așteaptă ca Amazon să îşi crească cota de piaţă în timpul acestui sezon de cumpărături. 

Bezos, în vârstă de 53 de ani, este primul miliardar din lume care a reușit să-și construiască o avere de 12 cifre din 1999, când fondatorul Microsoft, Bill Gates, a depăşit această barieră. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Acum, și averea lui Bezos a atins suma de 100 de miliarde de dolari, în creștere cu 32,6 miliarde de dolari doar anul acesta, cea mai mare creştere urmărită vreodată de Indicele Miliardarilor calculat de Bloomberg, indice care măsoară evoluţia averilor celor mai bogaţi 500 de oameni ai planetei. Acţiunile Amazon au urcat cu 5% numai săptămâna aceasta.

Veștile despre afacerile lui Bezos în România vin de la dezvoltatorul imobiliar Globalworth, controlat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, care a semnat un contract cu Amazon pentru una dintre clădirile ce fac parte din ansamblul Globalworth Campus, din zona de nord a Capitalei.

„Am semnat cu Amazon pentru clădirea A din Globalworth Campus. Faptul că este a doua cea mai mare din companie şi că a ales să vină aici înseamnă că piaţa din România creşte”, a declarat directorul departamentului de construcţii şi dezvoltare al Globalworth, Dimitris Pergamalis.

Pentru noua sa afacere, Bezos angajează circa 1000 de it-iști în București.