Editura Evenimentul si Capital

Majorarea ALOCAȚIEI pentru COPII la 200 de lei, RESPINSĂ. „Măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare”

Autor: | | 5 Comentarii | 1088 Vizualizari

Camera Deputaţilor a respins, marţi, propunerea legislativă iniţiată de PNL privind majorarea la 200 lei a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii.

"S-a respins proiectul, pentru că noi avem altceva în programul de guvernare, şi o să vedeţi ce pregătim. Vedeţi programul de guvernare", a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Palatul Parlamentului, în legătură cu propunerea legislativă a PNL, adăugând că „Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le aibă un copil, le vedeţi în programul de guvernare, comunicăm în momentul în care avem proiectul gata”.

COPIII vor primi o a DOUA ALOCAŢIE. Ce trebuie să faci pentru a intra în posesia BANILOR

Comisia pentru muncă a propus respingerea iniţiativei legislative pentru modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, "întrucât măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar iniţiatorii nu precizează sursele financiare necesare", informează AGERPRES.

BREAKING NEWS! Cât se va face ALOCAŢIA copiilor

La dezbateri, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a spus că proiectul de lege este copy-paste după un proiect iniţiat de el într-o sesiune anterioară. Potrivit lui Ciuhodaru, proiectul iniţiat de PNL este, însă, "prost făcut din punct de vedere legislativ". El a susţinut că o să redepună proiectul său de lege pentru că este un proiect "anti-abandon" al copiilor. "Toţi copiii României merită mai mult", a adăugat Ciuhodaru.

Liberalul Dumitru Oprea a precizat că între Marea Britanie şi România există o diferenţă mare din punctul de vedere alocaţiei pentru copii. În Marea Britanie standardul este de 100 de euro pentru primul copil şi apoi creşte la cel de-al doilea şi al treilea cu câte 65 de euro, a susţinut Oprea.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate