Alina Gorghiu, avertisment pentru guvernul Cioloş

Alina Gorghiu, avertisment pentru guvernul Cioloş

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu cere guvernului Cioloş să fie atent la derapajele economice. În plus, liderul liberal solicită Executivului o campanie naţională de informare asupra problemei refugiaţilor, pentru a nu stârni panică în România.

Solicitarea vine după incidentele din noaptea de Anul Nou din Germania şi alte ţări europene, în care au fost implicaţi mai mulţi imigranţi.

Alina Gorghiu: „Nu ar trebui să stea de fiecare dată cu emoţii nici pentru poziţia PSD nici pentru poziţia PNL. În sensul că obligaţia sa este să ţină ţara în direcţia corectă, să îşi respecte programul de guvernare, să fie atent la derapajele economice şi atunci cred că misiunea sa va fi dusă la bun sfârşit. Guvernul are obligaţia de la dumneavoastră până la mine şi până la ultimul cetăţean care nu va fi în zone în care vor fi primiţi refugiaţi să fim informaţi care va fi procedura, cum se va derula o campanie naţională ca să nu stârnim panică”.

Ne puteți urmări și pe Google News