La începutul celui de-al șaselea an de război, Statele Unite și Rusia au în luat în mâinile lor soarta Siriei, impunându-și voința protagoniștilor și trecând în plan secundar puterile regionale.

Haytaham Manna, unul dintre veteranii opoziției democratice siriene, a declarat pentru AFP:

„Cele două mari puteri discută între ele telefonic oriunde s-ar afla în lume, apoi vin să-și informeze aliații sirieni și pe emisarul ONU Staffan de Mistura despre decizia pe care au luat-o.”

Tot ele fixează „puterilor regionale liniile roșii pe care nu trebuie să le depășească”, arată Manna.

 „Americanii îi avertizează astfel pe turci împotriva oricăror incursiuni în Siria și le cer saudiților să nu mai trimită arme. Rusia procedează la fel cu Iranul.”

Exemplul cel mai bun al acestei cooperări bilaterale îl reprezintă acordul de încetare a focului, instituit în 27 februarie, și care rezistă și în prezent, spre uimirea generală.

Joseph Bahout, expert în problemele Orientului Mijlociu de la Centrul Carnegie din Washington, constată:

„Statele Unite și Rusia au preluat frâiele și monopolul în problema siriană.”

În ciuda faptului că războiul civil, început în 2011, devenea tot mai sângeros, cele două mari puteri au fost multă vreme reticente să se implice direct într-un conflict atât de complex.

În ciuda sfaturilor consilierilor săi, Barack Obama a refuzat cu încăpățânare o implicare directă. Într-un amplu interviu acordat recent revistei The Atlantic, președintele american spunea:

„Ideea că putem (...) schimba ecuația pe teren nu a fost niciodată adevărată.”

Doar ascensiunea ISIS, cu cucerirea unui teritoriu din ce în ce mai extins, cu răpirile și decapitările de americani și occidentali, l-a împins pe Obama să intervină militar. Dar și această intervenție a fost limitată și punctuală.

În ceea ce privește Rusia, slăbirea regimului Assad în fața rebelilor și a ISIS, amenințarea unei prăbușiri iminente, l-au făcut pe Putin să autorizeze intervenția militară din septembrie 2015.

Potrivit unui diplomat de la Damasc, „Moscova a crezut multă vreme că regimul (lui Assad – n.r.) se va descurca singur. Teheranul, celălalt aliat, a fost cel care a tras semnalul de alarmă.”

Intervenția rusă a schimbat echilibrul de forțe în favoarea Damascului.

Fiodor Lukianov, redactor șef al revistei „Rusia în politica globală”, notează:

„Treizeci de ani după sfârșitul războiului rece se dovedește că singurele capabile să decidă și să facă ceva sunt Moscova și Washingtonul, ca odinioară. Ceilalți nu vor sau nu pot să o facă. Așa arată noua ordine mondială.”

Un nou indiciu al alianței Washington – Moscova, constatate de AFP, este o declarație de luni a ministrului rus de Externe. La postul de televiziune Ren-TV, Serghei Lavrov a afirmat că Rusia este gata să colaboreze cu Statele Unite la eliberarea orașului Raqqa de trupele ISIS:

„Suntem gata să ne coordonăm acțiunile cu americanii, deoarece Raqqa se află în partea estică a Siriei, iar coaliția americană acționează cu precădere acolo.”

Și Lavrov a recunoscut o împărțire cu Washingtonul a teatrului de operațiuni sirian:

„Poate că nu este un secret dacă spun că, la un anumit moment, americanii au sugerat să realizăm o anumită ‘diviziune a muncii’: forțele aeriene ruse ar trebui să se concentreze pe eliberarea Palmyrei, iar coaliția americană, cu sprijin rus, se va concentra pe eliberarea Raqqăi.”

Agenția de știri Debka a arătat, încă de acum câteva luni (atunci când nu existau decât foarte puține indicii că o înțelegere ar fi posibilă) că America și Rusia și-au împărțit fronturile în Siria: primii operează la est de Eufrat, cei din urmă în partea vestică. O realitate confirmată acum de Lavrov.