Alexandra Dulgheru, performanţă uriaşă la turneul de la Kuala Lumpur

Alexandra Dulgheru, performanţă uriaşă la turneul de la Kuala Lumpur

Alexandra Dulgheru, locul 94 WTA, s-a calificat în ultimul act al turneului de la Kuala Lumpur (Malaysia), reuşind, astfel, să bifeze prima sa finală din acest an.

După trei ore şi 17 minute de joc, Dulgheru a dispus de australianca Jarmila Gajdosova, cap de serie numărul 4 şi poziţia 52 în clasamentul mondial, cu scorul de 5-7, 7-5, 7-6. 

În ultimul act de la Kuala Lumpur, Alexandra va întâlni câştigătoarea partidei dintre Caroline Wozniacki, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 1, şi Su-Wei Hsieh (Taiwan), locul 181 WTA, beneficiară a unui wild card.

Românca în vârstă de 25 de ani se află la cea de-a treia finală din carieră. Dulgheru a mai jucat două finale în circuitul WTA, ambele la Varşovia, în 2009 şi 2010, şi de fiecare dată şi-a trecut în palmares titlul la turneul polonez de categorie Premier.

Ne puteți urmări și pe Google News