ALERTĂ TERORISTĂ la Cupa Mondială. Ce OBIECTIVE pot fi LOVITE de ATENTATORI

ALERTĂ TERORISTĂ la Cupa Mondială. Ce OBIECTIVE pot fi LOVITE de ATENTATORI

Departamentul de Stat american a emis, pentru cetățenii săi, o alertă de călătorie în Rusia, pe perioada Campionatului Mondial de Fotbal.

Departmentul de Stat al SUA i-a avertizat pe american că teroriștii ar putea lovi la meciurile de la Cupa Mondială din Rusia, eveniment care va dura o lună.

Diplomația americană nu a specificat însă la ce fel de amenințare se referă sau din partea cui.

„Evenimentele internaționale de amploare precum Campionatul Mondial de Fotbal sunt ținte foarte atrăgătoare pentru grupările teroriste”, se arată în documentul emis de Departamentul de Stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Chiar dacă dispozitivul desecuritate pentru Cupa Mondială este major, teroriștii pot ținti stadioane sau petreceri ale fanilor, obiectivele turistice sau mijloacele de transport”, se mai arată în avertizare.

Această ultimă alertă se adaugă sfaturilor anterioare, potrivit cărora cetățenii americani se expun, atunci când călătoresc în Rusia, unor riscuri precum terorismul, dar și hărțuirea și extorcarea din partea oficialilor sau forțelor de ordine.