Alegerile din Franţa, sub semnul ”afacerilor” în justiţie

Alegerile din Franţa, sub semnul ”afacerilor” în justiţie

Alegeri în Franța. Partidele istorice sunt eliminate, până în acest moment, din turul doi al prezidențialelor. Marine Le Pen, candidată Frontului Naţional, este în fruntea tuturor sondajelor

Campania pentru alegerile prezidenţiale din Franţa (primul tur duminică, 23 aprilie) a intrat în linie dreaptă, odată cu validarea candidaturilor de către Consiliul Constituţional. 11 candidaţi au reuşit să obţină peste 500 de semnături ale unor aleşi (primari, parlamentari, consilieri) cerute de legislaţia franceză.

Dintre aceştia, primii 5 sunt interesanţi – fie pentru că se află în topul sondajelor, fie că reprezintă partide istorice. Această campanie nu seamănă însă cu nici una de până acum, într-un context mondial care şi el pare să bulverseze toate dogmele. Răsturnări spectaculoase de situaţie au avut loc în ultimele luni, ceea ce impune o oarecare rezervă privind pronosticurile pentru alegerile de care ne separă ceva mai mult de o lună.

Campania a fost complet parazitată de afacerile în justiţie ale favoriţilor. Este vorba în primul rând de François Fillon, candidatul dreptei, care la începutul anului avea un adevărat bulevard în faţa lui, cu un program coerent de redresare a ţării. Afacerea angajării presupus fictive a soţiei lui la cabinetul parlamentar (Penelopegate) l-a compromis însă într-o asemenea măsură încât în acest moment sondajele îl dau departe de calificare în turul doi, cu 7 procente în urmă principalilor săi contracandidaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Între aceştia, cel care a profitat de necazurile lui Fillon este tânărul Emmanul Macron, 39 de ani . Descoperit şi promovat de François Hollande, acest fost bancher la Rotschild a fost secretar general adjunct la Elysée şi ministru al Economiei în guvernul Valls. Cum se face că inspiratorul programului lui François Hollande, care s-a dovedit un eşec patent şi pentru care preşedintele în funcţie plăteşte cu al doilea mandat este acum favoritul sondajelor ?...Macron a părăsit guvernul în cursul anului trecut şi şi-a renegat familia politică, prezentându-se că un candidat atipic, nici de dreapta nici de stânga. Mişcarea pe care a creat-o, „En marche”, reuneşte personalităţi ale societăţii civile şi dezertori din partidele de centru şi de stânga. Deşi acuzat şi el că a folosit fonduri publice în scopuri personale şi că a făcut să dispară din declaraţiile de avere 3 milioane de euro, în mod bizar, acestea nu îl afectează pentru moment.

Vedeta alegerilor este însă Marine Le Pen. Aflată în frunte în toate sondajele, lidera Frontului Naţional a reuşit să dediabolizeze partidul înfiinţat de tatăl ei şi să facă o oarecare curăţenie printre cadre. Programul ei îngrijorează însă pe toată lumea, atât pentru intenţia de revenire la moneda naţională cât şi din cauza unui discurs naţionalist. În plan economic, programul candidatei este mai degrabă unul de stânga. Marine Le Pen are şi ea probleme în justiţie, acuzată că a plătit cadrele partidului cu banii pentru asistenţii la Parlamentul European. Ea a refuzat însă să se prezinte în faţă magistraţilor pentru a fi notificată, ceea ce înseamnă că punerea sub acuzare nu poate avea loc pentru moment ! Atitudinea este savurată de bună parte din alegători, după cum arată sondajele.

Partidul Socialist se află în mare dificultate. Candidatul natural – François Hollande – s-a retras, candidatul care ar fi trebuit să îl înlocuiască (fostul premier Emmanuel Valls) a fost eliminat la primare iar candidatul desemnat de militanţi, Benoît Hamon, este un adevărat extraterestru. Reprezentant al frondistilor din partid, Benoît Hamon s-a remarcat prin câteva propuneri extravagante : legalizarea canabisului, instituirea unui venit universal de 800€/luna începând cu 18 ani…Programul lui pare o culegere de bune intenţii pentru care finanţarea este încă aşteptată, dar care s-ar face fără îndoială prin adâncirea deficitului public. Cadrele partidului dezertează unele după altele spre Emmanuel Macron, soluţia miraculoasă de salvare a hollandismului !

Aşadar, partidele tradiţionale – Les Républicaines şi PS – sunt în pragul exploziei. Sondajele de opinie le dau eliminate din primul tur şi urmarea este previzibilă. Emmanuel Macron anunţă că va crea în Parlament un grup social-democrat care va aspiră rămăşiţele celor două formaţiuni. Crearea unei majorităţi este însă greu previzibilă şi acesta este punctul slab al candiatului « En marche ».

Totue este însă posibil, după cum ne-au arătat evenimentele din ultimele luni. François Fillon mizează pe dezbaterile televizate – prima dintre ele în această seră, la TF1. Doar primii 5 candidaţi în sondajele de opinie au fost invitatti : Marine Le Pen, Emmanuel Macron, François Fillon, Benoît Hamon şi Jean-Luc Melenchon (un charismatic tribun, candidatul « anti-sistem » al  unui curent de stânga extremă).