Alegerile au fost fraudate! Un fost şef SPP aruncă BOMBA

Alegerile au fost fraudate! Un fost şef SPP aruncă BOMBA

Fostul director al SPP, Dumitru Iliescu, a lansat afirmații foarte grave în fața comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, susținând că scrutinul a fost fraudat masiv. Operațiunea ar fi fost condusă de fostul șef al SRI, George Maior, și de fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea.

Dumitru Iliescu a declarat ieri în Comisie: „Vreau să fie foarte bine înţeles că nu în ansamblul său SRI a fost implicat în aceste aspecte frauduloase, ci o parte din acest serviciu, în special conducerea SRI şi câţiva ofiţeri pe care i-au folosit, ceilalţi executând ordine pe care leau primit. (...) Vizavi de implicarea structurilor de forță, în special a SRI, în zona politică și obținerea controlului asupra deciziilor politice, informații am avut încă din 2006, imediat după preluarea interimatului domnului Coldea la conducerea SRI. Iar în momentul în care domnul Maior a fost desemnat sau se intenţiona propunerea dumnealui ca director al SRI, am avut o discuţie cu domnia sa, înainte de a merge la preşedintele Băsescu, am fost apelat de domnia sa, eram acasă, l-am primit la mine”, a spus Dumitru Iliescu. El nu a dorit să precizeze ce au discutat.

Metoda fraudării

Implicarea serviciilor secrete s-a produs „prin crearea unui portofoliu de persoane pe care le promovezi în funcțiile de conducere la nivelul formațiunilor politice, impunerea unor lideri la nivel central ți local și de asemenea controlul asupra unor autorități publice. Adică această chestiune s-a derulat nu numai de formaţiunile politice, ci şi de autorităţile publice constituţionale, inclusiv Parlament, Guvern, membrii Guvernului, unii dintre ei propuşi sau numiţi la propunerea SRI. Pentru cei care nu trebuiau să ajungă în Guvern se găseau imediat mape profesionale, se făceau mape profesionale pe baza informațiilor acumulate la compartimentele de analiză și sinteză sau în arhivă, cum este arhiva SRI, arhiva lui 962, DGIPI, arhiva de la SIPA și așa mai departe”, a afirmat Iliescu. Fostul șef al SPP susține că una dintre metodele de fraudare folosite de serviciile secrete a fost utilizarea judecătorilor din Birourile Electorale: „Judecătorii pe care îi aveau ei la mână erau trimiși în BEJuri și acționau la comanda serviciilor. Serviciile aveau un portofoliu de magistrați și din acel lot au fost desemnați membri ai BEC și ai Birourilor Județene. ”

Ne puteți urmări și pe Google News

Miza alegerilor din 2009

Dumitru Iliescu a mai declarat că miza alegerilor din 2009 nu a fost doar alegerea unui nou președinte, ci și protejarea intereselor unor șefi din SRI. „Aceștia își luau comisioane foarte mari din contracte, iar dacă ar fi câștigat Mircea Geoană se schimbau oamenii din sistem”, a subliniat Iliescu.

Presiuni pentru numirea lui Oprea la MAI

„Ceea ce am reținut înainte de a se derula activitatea respectivă a fost că, de fapt, a venit o informație că se încearcă ca Ministerul de Interne să treacă la PDL. Conducerea PSD nu a acceptat această chestiune și, după negocieri intense, au obținut conducerea MAI. În această situație, ulterior, mi-au sosit informații că cei din conducerea SRI au făcut presiuni asupra unor membri ai PSD, mă refer la cei din conducerea PSD, ca la conducerea acestui minister să fie numit dl Oprea. Și așa s-a li întâmplat.

După numirea dlui Oprea la conducerea MAI trebuia să se vină cu propuneri pentru secretarii de stat”, a afirmat Dumitru Iliescu. El a arătat că legătura celor povestite cu alegerile din 2009 este „foarte mare, pentru că exista un plan bine pus la punct, care s-a făcut li în 2013, în decembrie, pentru alegerile din 2014”. Iliescu a subliniat că „sunt convins că domnul Geoană a ieșit președintele României, dar, prin vicierea masivă a votului românilor, s-a întors votul în favoarea domnului Băsescu”. 

Kovesi, convocată din nou la Comisie. Și Coldea

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a refuzat să se pronunțe la o primă convocare în fața Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, invocând o decizie a CSM și prevalându-se de calitatea de magistrat. Membrii comisiei nu s-au resemnat și, sub semnătura președintelui Mihai Fifor, i-au trimis lui Kovesi o nouă scrisoare de convocare.

În aceasta, după ce sunt enumerate atribuțiile comisiei și prevederile regulamentului celor două Camere, i se explică șefei DNA că decizia CSM nu interzice prezența magistraților în fața unei comisii de anchetă, scrisoarea se încheie cu o nouă convocare pentru Kovesi pe 20 iunie ora 14.00. Președintele Comisiei, Mihai Fifor, a declarat că Florian Coldea va fi invitat la audieri săptămâna viitoare, probabil în aceeași zi cu Kovesi.

Programul Comisiei, prelungit cu 60 de zile

Birourile Permanente Reunite au decis marți prelungirea cu 60 de zile a programului Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009. De asemenea, au aprobat decontarea cheltuielilor pentru cei din provincie convocați la București și care susțin că nu au bani de deplasare. Măsura a fost criticată de președintele interimar PNL, Raluca Turcan: „Vor să mențină mascarada și să mai distragă atenția opiniei publice pe un subiect cu totul și cu totul fals.”