Alegeri prezidențiale în Afganistan: Președintele Karzai le cere afganilor să se prezinte la vot

Alegeri prezidențiale în Afganistan: Președintele Karzai le cere afganilor să se prezinte la vot

Președintele afgan Hamid Karzai le-a cerut sâmbătă afganilor să 'sfideze' amenințările talibanilor și să participe masiv la primul tur al alegerilor care îl va desemna pe succesorul său, relatează AFP, citat de Agerpres.

Hamid Karzai a votat cu puțin înainte de ora locală 08.00 (03.30 GMT) la o școală din capitala afgană, fiind urmat de cei trei favoriți la funcția de președinte al țării. 'Trăim o zi importantă pentru viitorul nostru, pentru viitorul țării noastre', a declarat el. 'Cer poporului afgan să se prezinte la secțiile de vot, în pofida ploii, a frigului și a amenințărilor inamicilor (...) pentru a permite acestei țări să treacă într-o nouă etapă pe calea reușitei', a declarat președintele afgan.

Opt candidați sunt în cursă pentru a-i succeda lui Hamid Karzai, singurul care a condus această țară de aproximativ 28 milioane de locuitori de la căderea talibanilor, în 2001, și căruia Constituția îi interzice să candideze pentru un al treilea mandat. Rezultatele preliminarii ale acestui prim tur de scrutin vor fi cunoscute la 24 aprilie, înaintea unui posibil al doilea tur la 28 mai.

Ne puteți urmări și pe Google News