Alegeri parlamentare în Grecia. S-au deschis secţiile de votare. Partidul stângii radicale Syriza este favorit

Alegeri parlamentare în Grecia. S-au deschis secţiile de votare. Partidul stângii radicale Syriza este favorit

Grecii îşi aleg astăzi cei 300 de reprezentanţi în Parlament, într-un scrutin urmărit cu sufletul la gură de întreaga Europă. Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00 (5:00 GMT), fiind aşteptaţi la vot 9,8 milioane de alegători.

Urnele se vor închide la ora 17:00 GMT. Potrivit sondajelor, marele favorit la câştigarea alegerilor legislative este partidul stângii radicale, anti-austeritate, Syriza, cu un avans cuprins între 2,9% şi 6,7% faţă de formaţiunea Noua Democraţie a premierului conservator Antonis Samaras, notează Agerpres.

Majoritatea în Parlamentul Greciei, până la aceste alegeri, este deţinută de Noua Democraţie (127 de mandate) şi PASOK (28 de mandate). Syriza, principala formaţiune politică aflată în opoziţie, are 71 de mandate.

Potrivit unei declaraţii oferite la începutul lunii ianuarie de deputatul Georges Stathakis, pentru Financial Times, Syriza vrea să reducă puterea oligarhilor şi oamenilor de afaceri care controlează economia ţării, cu scopul de a promova competiţia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rolul unor antreprenori "oligarhi (care activează) în domeniul lucrărilor publice sau în presa privată ce întreţine legături politice cu puterea" trebuie redus, cu scopul de a promova competiţia, declarase atunci economistul şi membrul Syriza Georges Stathakis