ALDE își lansează candidatul la Capitală

ALDE își lansează candidatul la Capitală

ALDE îşi va lansa candidatul pentru Primăria Municipiului Bucureşti la sfârşitul acestei săptămâni, a anunţat astăzi copreşedintele partidului Daniel Constantin.

Întrebat dacă acest candidat va fi Călin Popescu-Tăriceanu, Constantin nu a dat un răspuns clar, precizând că ALDE se află încă într-o analiză.   "Nu aş vrea să mai dăm naştere la alte speculaţii. Ce am avut de spus pe această temă am spus, ca atare, în momentul în care o să avem un candidat pe care o să-l prezentăm, o vom face. Nu facem vreun joc, pur şi simplu suntem într-o analiză, avem sondaje care sunt în desfăşurare în momentul de faţă, analize interne pe care ni le-au pus colegii la dispoziţie şi o să luăm o decizie cu responsabilitate", a explicat liderul ALDE, citat de Agerpres.

Întrebat dacă există şanse să fie depusă în ultima zi candidatura ALDE la PMB, Daniel Constantin a acceptat o astfel de posibilitate. "Probabil că da. Vom face o analiză. În această perioadă şi sâmbăta şi duminica se pot depune candidaturi, sunt chestiuni de formă pe care le prezentăm atunci", a adăugat el. 

Ne puteți urmări și pe Google News