Editura Evenimentul si Capital

ALARMANT! „Sahara Olteniei” se îndreaptă cu repeziciune spre Craiova

14-06/sahara-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 1507 Vizualizari

Peste 100.000 de hectare de teren din sudul Doljului au devenit aride din cauza defrişărilor masive de pădure. Reîmpăduririle ar putea dura peste 20 de ani.

Specialiştii apreciază că în mai puţin de 50 de ani situaţia poate deveni dramatică, implicând pierderi însemnate în agricultura şi zootehnia judeţului. Neoficial, specialişti din zona Ministerului Agriculturii susţin că există semne care arată ştiinţific cum “Sahara Olteniei” se apropie de Craiova.   

Sahara Olteniei este o zonă de aproximativ 800 km² (sau 6% din Județul Dolj), ce se întinde de la orașul Calafat până la Dăbuleni, afectată foarte puternic de deșertificare, fiind aproape un deșert. Cauza principală a deșertificării este defrișarea perdelelor de păduri, ce opreau întinderea deșertului. Dacă în 1970 pădurile acopereau 12% din suprafața județului, în prezent ocupă doar 7% -8 %. Dăbuleni este singurul loc din Europa unde există un muzeu al deșertului.

Pădurile Doljului continuâ să fie tăiate fără milă. Circa 9.000 de hectare de pădure au fost defrişate între Sadova şi Corabia pentru sistemele de irigaţii. Sisteme care mici măcar nu mai există. În ultimii 30 de ani, proporţia suprafeţelor împădurite s-a redus aproape la jumătate. Prima recunoastere oficiala a procesului de aridizare a venit din partea statului roman in 1977. De atunci s-au facut prea putine lucruri pentru mentinerea climei temperate in sudul Doljului, in timp ce incalzirea globala s-a accentuat si mai mult.

Tăierile iraţionale determină amploarea catastrofelor naturale

Specialiştii silvici spun că atunci când plouă, pădurile sunt precum un burete. Acestea absorb apa şi împiedică formarea torenţilor pe versanţi. Deşi Doljul este unul dintre cele mai sărace judeţe în ceea ce priveşte suprafaţa împădurită, foarte mulţi proprietari continuă să taie copacii fără milă, mai ales când se apropie iarna şi oamenii au nevoie de lemn pentru încălzire. În doar un an de zile, în zona Apele Vii proprietarii au tăiat efectiv o pădure întreagă. S-au făcut dosare penale, însă pădurea nu mai este. Doar cioturile înconjurate de vegetaţie mică, arsă de soare. La Dolj, în ultimii 30 de ani proporţia suprafeţelor împădurite s-a redus aproape la jumătate. Aici, pădurile de salcâm plantate înainte de 1990 pentru fixarea dunelor au fost tăiate după retrocedări de către actualii proprietari de terenuri. Specialiştii apreciază că în mai puţin de 50 de ani situaţia poate deveni dramatică, implicând pierderi însemnate în agricultura şi zootehnia judeţului, iar împăduririle ar putea dura peste 20 de ani. Cele mai importante pierderi sunt legate de calamitarea culturilor de cereale, de care depinde în cea mai mare măsură securitatea alimentară a populaţiei.

Terenuri aride din cauza defrişărilor

Peste 100.000 de hectare de teren din sudul Doljului, în trecut cultivabile, au devenit aride din cauza defrişărilor masive de pădure. Cele mai mari probleme au apărut în arealul cuprins între localităţile Calafat - Poiana Mare - Sadova - Bechet - Dăbuleni şi fluviul Dunarea, care are o suprafaţă de 104.600 de hectare. Prezenţa unor soluri nisipoase care nu reţin apa imprimă părţii sudice a Doljului caracterul de zona semiaridă, cu accente de aridizare (adâncirea nivelului freatic) şi chiar de deşertificare, arată specialiştii.

Din acest motiv zona a fost supranumită 'Sahara Olteniei'. Studiile au arătat că în Câmpia Olteniei frecvenţa anilor cu recolte slabe, ca efect al secetelor, este cuprinsă între 36% şi 39%, iar unul dintre factorii deşertificării este scăderea dramatică a suprafeţelor împădurite. 'Puţini sunt cei care au început să înţeleagă importanţa împăduririi mai ales în zonele cu soluri nisipoase. Aproximativ o treime din suprafaţa judeţului Dolj sunt soluri nisipoase', spunea un specialist silvic Alchiu Caraghiaur.

Pădurea - arma verde împotriva dezastrelor

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate