„Ăla Micu” și-a lansat pe un acoperiș Partidul „născut dintr-o emoție”

„Ăla Micu” și-a lansat pe un acoperiș Partidul „născut dintr-o emoție”

Fostul co-președinte ALDE, Daniel Constantin, și-a lansat formațiunea „Pro România” pe terasa unui hotel din București, sub sloganul „#altfel”. Constantin a precizat că partidul său este „de centru cu accente patriotice”

Altfel” a fost și evenimentul de lansare. Oamenii erau adunați în jurul mai multor mese, fără scaune, de unde au privit întreaga desfășurare a lansării.

Îmbrăcat într-o pereche de pantaloni negri, o cămașă albă, simplă, ușor descheiată la gât și cu un sacou bleumarin, Constantin a întârziat un sfert de oră la eveniment, dar nu a dat vreun semn de nervozitate, ci, dimpotrivă, avea un aer degajat. Surse apropiate lui Constantin au dezvăluit că acesta a dorit intenționat să aibă o vestimentație „altfel”, deoarece s-a săturat de ținuta spilcuită din Parlament și de cravate.

Constantin a fost însoțit de deputatul Damian Florea, fost secretar general în PC şi ALDE. În spate a venit și Mihai Sturzu, fost deputat PSD şi fost lider al Tineretului Social Democrat, prieten cu Daniel Constantin şi Victor Ponta. Printre susținătorii lui Constantin s-a numărat şi finul său, europarlamentarul Laurenţiu Rebega.

Ne puteți urmări și pe Google News

Meteo și Bunul Dumnezeu

Evenimentul a început cu difuzarea pe ecrane a unui filmuleţ în care mai multe persoane erau întrebate pe stradă dacă sunt mulțumite de modul în care se face politică în România.

„Sunteți alături de noi la un altfel de proiect politic, la o altfel de lansare și sunteți într-o altfel de locație. Vreau să vă spun, înainte de toate, pentru a înlătura orice speculație, că atunci când am stabilit data de 29 mai nu mai lucram la Ministerul Mediului, deci nu mai aveam relația cu cei de la meteo ca să pot să stabilesc o zi așa frumoasă cum este cea de astăzi, așa că îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că este alături de noi”, le-a spus celor prezenţi Daniel Constantin.

Apoi i-a invitat lângă el pe ceilalți parlamentari care s-au alăturat proiectului său: fostul ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, Eugen Durbacă, Mircea Banias şi Damian Florea, „proscrișii” ALDE, dar şi Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Romalimenta.

Constantin a subliniat că partidul s-a născut „dintr-o emoţie” şi că are deja filiale în 35 de judeţe, precum şi mai mulţi parlamentari. El a precizat că partidul său este „un proiect care își propune să comunice mult”, pentru ca după câteva minute să afirme: „Vrem să facem politică altfel și trebuie să vorbim mai puțin”.

„De ce PRO România? (...) PRO România - acest proiect politic se numeşte în felul acesta pentru că în primul rând sunt român, îmi iubesc ţara şi vreau să fac ceva pentru ţara mea şi eu şi colegii mei”, a motivat Constantin alegerea numelui.

El a adăugat că formaţiunea va fi un partid de centru, cu accente patriotice. „Niciun om politic nu ar trebui să fie la vârful politicii românești dacă nu este patriot. Nu vorbesc despre naționalism extremist, vorbesc de accente patriotice pe care cred că trebuie să le aibă fiecare dintre noi”, a spus Constantin.

O Coloană a Infinitului mai mică

Logo-ul noului partid îl reprezintă trei elemente din Coloana Infinitului a lui Brâncuși, în culorile roșu, galben și albastru.

Evenimentul a fost filmat cu o dronă şi transmis live pe Facebook, după cum au anunţat organizatorii.

O femeie a leșinat în timpul discursului lui Constantin. Din public, s-a auzit: „Asta e mâna lui Tăriceanu”.

Fostul deputat PSD, Mihai Sturzu, membru al formației Hi-Q, a plecat imediat după ce Constantin și-a încheiat prezentarea. Deocamdată, acesta nu este implicat în noua structură politică, însă surse din anturajul lui Daniel Constantin au declarat, pentru EVZ, că Sturzu va avea un rol cheie în partid.

Au fost invitate aproximativ 200 de persoane, însă niciun politician din alt partid. La intrarea pe acoperiș, fiecare invitat a primit o brățară albastră, pe care scria, cu alb, „#altfel”. Din motive de marketing, nu de securitate.